Compuneri, portofolii, proiecte

Dansul fulgilor de nea

Este iarna. Satul este acoperit intr-un strai sclipitor de sarbatoare. Fumul urca spre cer in fuioare albe.
Soarele sta suparat. A trecut vara, iar vantul si fulgi de nea il alunga:
-Vara a trecut!
-Stiu, dar copiii au nevoie de putina caldura.
-Nu e adevarat! Iarna fulgii de nea joaca pe acoperisul casei.
Vantul, vazand ca nu poate sa alunge soarele, il sufla departe. Insa soarele nu pleaca.
-Bine tu ai vrut-o! iar vantul sulfa tare da ploaie si ninsoare.
Ninge foarte mult si e frig iar soarele nu mai suporta si pleca.
Casele, pomi si strazile au fost impodobite cu globulete, beteala si beculete multicolore. Copiii bucurosi se joaca cu bulgari si fac oameni de zapada.
Te simti ca intr-o noua lume. Copacii de zahar, campul de cristal si cununa de stelute argintii te fac sa te simti ca-n paradis.

Domnu Trandafir


Sadoveanu isi aminteste de D-l Trandafir cu prilejul reintoarcerii in “targul natal”. Cu aceasta ocazie el revede la Siret locul unde se scalda cu "dracii" de seama lui si "intinsele zavoaie de salcii cenusii" in care intra cu o frica grozava de bursuci.
Astfel, in continuare, evocarea se imbina cu descrierea si scriitorul ii realizeaza dascalului un portret fizic si moral si naratiunea evidentiaza unele insusiri ale D-l Trandafir.
Sadoveanu il apreciaza pe dascal nu numai pentru "gramatica si aritmetiaca", deoarece "acestea se fac bine", baietii invata dupa puterile lor, ci mai ales pentru "invatatura cealalta, sufleteasca", pentru ca are o adevarata vocatie de apostol chiar daca in "coltul acela de tara", "nimeni nu se intereseaza cum merge scoala lui".
Astfel, Sadoveanu povesteste o intamplare deosebita care a marcheaza existenta sa de scolar: vizita pe care o fac "doi straini" la scoala. In timp ce invatatorul "privegheste la descarcatul unui car de fan", pe poarta curtii intra doi straini care, dupa ce refuza politicos invitatia de a servi ceva, ii cer acestuia sa ii conduca in scoala. Ei se intereseaza de frecventa copiilor si il roaga sa tina o lectie. D-l Trandafir face o lectie obisnuita, orasenii discuta cu copii, asculta o poezie, apoi un cantec. Fiind vrajiti de priceperea invatatorului, strainii i se adreseaza pe alt ton, strangandu-i cu caldura mana.
Cand pleaca musafirii, dascalul afla cu mirare ca cei doi musafiri sunt ministrul invatamantului si un inspector, ceea ce i se confirma de la primarie.
In finalul naratiunii, nostalgia scriitorului atinge cote maxime, cu puternice accente elegiace, evocarea transformandu-se in meditatie, caci tot ce ii este drag si ii mangaie copilaria nu mai exista. Nu mai ramane decat "locul unde a fost o odaie scunda" si unde "odata a trait un om…"

Jucariile uitate


Era o seara frumoasa de iarna. In casa ardea focul, iar in strada copiii se jucau cu zapada asternuta. Obosit, am intrat in casa, am luat cina si m-am culcat gandindu-ma la ce o sa fac maine.
La un moment dat din podul casei s-a auzit un zgomot. M-am dat jos din pat si am inceput sa urc incet scarile care duceau in podul casei. Ajuns acolo, am vazut cum toate jucariile vechi cu care nu ma mai jucam au prins viata. Unele dintre ele dintre m-au recunoscut si m-au chemat sa ma joc cu ele. Am intrat intrat in lumea lor magica si nu mi-am dat seama ca se facuse dimineata.
Am plecat din pod, dar nu inainte de a le promite ca nu le voi mai uita si ma voi intoarce cat mai repede la ele.

Bicicleta din vitrina


Era o zi minunata de vara. Soarele stralucea puternic pe cer. Impreuna cu parintii am plecat la cumparaturi. In vitrina unui magazin am vazut ultimul tip de bicicleta de curse. Uitandu-ma la pretul ei, am ramas dezamagit pentru ca aceasta costa foarte mult.
Am plecat cu gandul la bicicleta pe care mi-o doream. Ajuns acasa, am spart pusculita cu banii stransi de mine, dar neavand banii necesari, am hotarat impreuna cu parintii mei ca ar fi bine sa am mai multe resnponsabilitati: sa cumpar paine, sa hranesc pisica si sa sterg praful.
Drept rasplata parintii mi-au dat restul de bani pentru a-mi cumpara bicicleta pe care mi-o doream.
Sunt tare bucuros ca maine voi arata prietenilor mei bicicleta mea cea noua.

Din lumea celor care nu cuvanta

Agatata de o crenguta, o frunza uscata, cu fata zbarcita gandea: "Iata ca au trecut peste mine si nesfarsitele ploi de toamna, zapezile grele si nemilosul crivat. Toate au navalit asupra mea cu furie, dar de creanga tot n-au putut sa ma desprinda! Sunt singura frunza de anul trecut care n-a fost infranta! Si frunza uscata, aruncand o privire spre pamant, rase multumita. Toate celelalte surate ce stateau pe aceeasi creanga cu mine, zac acum acolo, jos, amestecate in noroi. Numai eu nu am moarte! crivatul nu mai bate, zapada nu mai cade, de cine as putea sa ma mai tem acuma?
Cu fiecare zi ce trecea soarele devenea tot mai mangaietor, tot mai datator de viata, petice razlete de iarba cresteau, se uneau intr-un covor mare, care acoperea cu repeziciune fata pamantului.
Pasarelele scaldandu-se in baia razelor de soare, se intreceau sa slaveasca in cantecele lor trezirea la viata a naturii.
Intr-o zi, o vrabie se aseza pe creanga pe care statea frunza agatata.
- Ia te uita! Se mira ea. Cum de ai ramas aici?
- Am ramas, fiindca am vrut! raspunse frunza intepata. Pe mine n-a cutezat nimeni sa ma doboare.
- Asta vad si eu, i-o intoarse vrabia. Tot o sa te doboare cineva! spuse ea hotarata.
- Cine, ma rog?
- Primavara!
- Primavara? rase frunza. N-a putut Iarna cea apriga sa ma doboare si vrei sa ma tem de tinerica Primavara?
- Da, da! O sa vezi tu! spuse vrabia.
Peste cateva zile, intr-o dimineata, coaja crengii plesni si aparu un mugure mic.
- Dar tu, mititelule, cine esti?
- Eu sunt Primavara!
Frunza speriata, amintindu-si spusele vrabiei, se lua la cearta cu Primavara. Cearta a durat mai multe zile, dar frunza a fost doborata de Primavara. Pana la urma, s-a dovedit ca mugurul acela mic ascundea puterea noului anotimp.

Expresii frumoase

,,Încălţată cu pâslari moi, iarna a pornit prin munţi şi văi.”
,,A îmbrăcat pinii şi brazii cu cojoace grele de zăpadă.”
,,A pus crengilor mănuşi de puf.”
,,Prin văzduh plutesc steluţe mici şi albe de nea.”
,,Drumurile par nişte oglinzi poleite de soarele strălucitor.”
,,Liniştea se sparge de glasurile vesele ale copiilor.”
,,Cerul se oglindeşte în neaua strălucitoare.”
,,Pe cerul plumburiu, norii grei nu au astâmpăr.”
,,Zăpada cristalină pare un lan de diamante.”
,,Fumuri albe se ridică în văzduhul plumburiu.”
,,Copacii tăcuţi sunt îmbrăcaţi în promoroacă.”
,,Vântul geme jalnic.”
,,Dealurile, ca nişte uriaşi, dorm sub zăpadă.”
,,Totul este o întindere tăcută şi albă.”

Expresii frumoase


,,A rumenit frunzele plopilor tremurători.”
,,Fuiorul de mătase al toamnei lasă pe pământ urme arămii.”
,,A acoperit cerul cu nori cenuşii.”
,,Pădurea prinde a-şi dezbrăca haina.”
,,Vântul aspru alungă cântăreţii codrului.”
,,Toamna a furat puful păpădiilor.”
,,Copacii i-a împodobit cu veşmânt galben şi arămiu.”
,,Aripile păsărilor călătoare spintecă văzduhul.”
,,Frunze galbene plouă din copaci.”
,,Pe firele de telegraf a aşezat, ca nişte mărgele pe aţă, şirul ultimelor rândunele călătoare.”
,,Vântul aruncă în geamuri picuri grei de ploaie.”
,,Păsările călătoare înnegresc cu zborul lor zarea.”
,,Grădinile se împodobesc cu perlele argintii ale brumei.”
,,Nuci lemnoase, în cămăşi zdrenţuite, cad pe potecă.”

Expresii frumoase

,,A pictat cu un verde puternic toată pădurea.”
,, …iarba proaspătă scăldată în rouă.”
,,A acoperit păşunile şi munţii cu verdeaţă.”
,, Din lanurile întinse de grâu îţi zâmbesc macii roşii.”
,,A acoperit cu aur greu spicele de grâu şi secară.”
,,A cosit iarba grasă din luncă, iar florile de câmp s-au culcat în căpiţele de fân parfumat.”
,,În copaci a atârnat mere şi pere rumene.”
,,Aerul neclintit devine arzător.”
,,Salcâmii grei de floare împrăştie mirosul lor îmbietor.”
,,Dulcele zumzet al albinelor caută mierea.”
,,Adâncul pădurii te îmbie la răcoare.”
,, Cerul pare un imens cuptor de porţelan.
,, Florile multicolore se scaldă în lumina şi căldura soarelui”

Expresii frumoase

,,Iarba a prins colţ fraged şi nou.”
,,Primăvara cu alaiul său se aşterne peste crânguri şi poieni.”
,,Mugurii încep a plesni sub mângâierea soarelui.”
,,Frunzele copacilor se scaldă în albastrul văzduhului.”
,,Sub ploaia razelor de soare, învie firele de iarbă.”
,,Soarele deşteaptă cu căldura şi lumina lui pământul.”
,,În mătăsuri lungi de vânt, primăvara lasă-n urmă galben puf de păpădie.”
,,Livezile s-au îmbrăcat într-o albă haină de sărbătoare.”
,,Primăvara dă cerului zări senine şi luncilor cântece măiastre.”
,,Vântul adie molcom printre crengile înverzite ale copacilor”.
,,Din copacii înfloriţi se scutură ploi de miresme.”
,,Soarele soarbe roua dimineţii de pe câmpul înverzit.”

Expresii frumoase


Zbor cu foşnet de mătase
albastrul toporaşilor oglindit în cer.
zumzet molcom de albine harnice
mişcarea continuuă a gângăniilor abia dezmorţite
Firul de grâu albastru al viorelelor
Zbârnâitul nocturn al cărăbuşilor
Dulceaţa privirilor de copil
Zâmbetul bun al bătrânului soare
Parfumul amărui al liliacului înflorit
Zbor moale şi obosit al întoarcerilor acasă
Ploaia albă a florilor de caişi
Triluri neobosite
Concertul neterminat şi neaplaudat al păsărilor
Frunze proaspete ca nişte fluturi verzi şi catifelaţi
Miei creţi şi nesiguri pe picioarele lor
Ouă mărgelate aşezate cu grijă în cuiburi noi şi mici
Plânsul moale al pâraielor umflate
Zbor bezmetic şi jucăuş al fluturilor albaştri
Neumblatele cărări ale stelelor
Vise aburite de vechi amintiri
Casa e ca un cuib din care s-au zburătăcit copiii
Minunea firului ce abia a ieşit din pământ
Ochii ei ca ruginiul frunzelor de toamnă
Paşii nesiguri ai mânzului abia născut
Anii mei, ca bucăţile de stele căzute în nopţile de vară
Adânca plecăciune a pomilor bogaţi de roade
Liniştea apelor ce curg la câmpie
Pletele sălciilor ce mângâie lacul într-o îmbrăţişare veşnică
Soarele ce usucă lacrimile ploii
Bobul de grâu, care e ca două mâini pregătite să se închine
Flori sclipitoare de argint se tes pe geamuri
sirag de săniute.
Fulgi de nea nehotărâti, jucăusi, tristi.
Casele dorm sub povara zăpezii.
Veghează linistea noptii sclipitoare.

My holiday

This holiday it was wonderful for me because it was more fun than anothers holidays for now. I got a good time and especially it was great because i spent with my familly, i am lucky for that because i have a big familly.
Usually the Christams holiday is important for me, than childrens go to carols for Christmas at houses of peoples for announcement the birth of Jesus Christ. I like to go for sining and this year i was togeter with my brother and a good friend, i maked much money and i divided in three. On Christmas Eve i decoraded tree and for both my grandparents and the parents.
I spended my Christmas in Harman and for New Year i come at my grandparents with my paretns and i spended with they and with uncle, aunt and my cousins.
All it was great but with one exception i dont liked because not was snow, i like when is much snow that make the to have spirit this holiday,that is so special and so beautiful,is great when see snow flakes.
For night the New Year i got many fireworks and petards, i like this part,this custom and i think that liked at all peoples with exception of my grandmother,her dont like the this because is afraid of that but i think that is for their noise deafening,if it dont was that noise with sure her would like.
I think the Christmas and New Year is important and special for everybody,in every year we spend this wonderful moment with all familly and we enjoy with great love.

Oglinda

Într-o zi, un copil priveşte o oglindă şi se întreabă ce-ar fi dacă oglinda i-ar deveni prietenă.
După aceea copilul se enervă că oglinda nu voia să vorbească cu el şi îi spune oglinzii:
–Niciodată nu o să fim prieteni!
Iar oglinda îi răspunse:
–Nu pot să fiu prietena ta, pentru că în fiecare zi faci câte o faptă rea.
Băiatul se gândi la toate faptele rele pe care le făcea. Din acea zi copilul se gândi să-şi schimbe comportamentul.

I like to go in Mexico, exactly in Guadalahara because there are very much beautiful and interesting things.
Guadalahara is located in the middle of Mexico, where are living nearly 20 milions people. There you find anything: deserts, tropical forests, vulcanoes.
As in Mexico in Guadalahara you can find these thing but and more thing : „ mariachi „ music, the sombrero and more festivals.
Guadalahara is a beautiful country who deserves to be visited as the other country who are beautiful too, who if we can, we visited all.

Rod al pamantului romanesc


Mai darnic, ca sa multumeasca firea apriga si darza a romanului, Dumnezeu i-a harazit o tara mandra si bogata, cu un pamant rodnic ca un pantec matern. Au lovit-o nemilos hunii, tatarii, seceta, razboaie si blesteme pagane. Dar pamantul a rodit mai abundent, incapatinandu-se sa-si rasplatesca fiii innecati in amar si nevoi.
Din semintia muntilor, din tumultul valurilor, din freamatul codrului si oglinda lacului, din parfumul teilor si amortirea zorilor, pamantul acesta stramosesc scaldat de lacrimi si sudoare a zamislit un fiu.
Un fiu care sa-i planga necazurile, sa-i mangaie tampla carunta, sa-i laude neclintirea muntilor, sa-i cante din bucium si caval doine si balade, sa-i stropeasca florile cu roua, sa umple de miresme diminetile si sa-i poarte numele prin veacuri.
Cum ar fi fost pamantul romanesc fara acest fiu zamislit din dorinta, dragoste, pasiune si nevoie?
Cum ar fi fost pamantul fara Eminescu?
Cu siguranta mai altfel si… mai sarac.
Cum ar fi fost Romania fara Eminescu?
Ca un soare fara lumina, ca un izvor fara susur, ca o mare fara valuri, ca o pasare fara tril, ca o iarna fara nea, ca un copil fara zambet…
Se spune ca Dumnezeu nu ne da niciodata ce vrem, dar ne da intodeauna ce ne trebuie. Iar Eminescu ne trebuia. Asa cum avem nevoie de Ceahlau sa sprijine soarele la asfintit, asa cum avem nevoie de Dunare sa adape buza arsa a campiei, asa cum are tarmul nevoie de sarutul Marii.
Nevoia pamantului de iubire, nevoia romanilor de inalt, nevoia ochilor de cunoastere au ridicat rugi fierbinti. Eminescu e zamislit din rugi si tina sramosesca. E raspunsul la intrebari staruitoare; e zambetul de dupa tristete, e alinare la fiecare durere, e raza de soare intr-un abis intunecos, e mandria neamului nostru romanesc.
Daca spui neamul nostru romanesc, spui Romania. Daca spui Romania, spui Carpati si Dunare si lacrima si zambet... si Eminescu.

EXCURSIA

Era 1 ianuarie. Familia mea se pregatea sa mearga in excursie la Tismana.
Este ora 14:30, si ne pregateam sa plecam. Pe drum mamei i s-a facut foame, asa ca am oprit la un fast food. Noi am comandat 3 burgeri mari si 3 sucuri.
In prima zi ne-am instalat in hotel apoi am plecat la drum. Am vizitat mai multe muzee apoi ne-am intors înapoi la hotel.
In a doua zi am mers pe partie si ne-am dat cu sania si cu schiurile de 10 ori.
In a treia dar si in ultima zi am fost la Pestera Muierii, si in Pestera Polovragi.
Cand m-am intors la scoala le-am aratat colegilor poze din excursia mea si bine inteles ca nu-i am uitat, asa ca la pesteri le-am lat la fiecare cate un suvenir.

Music


Music keeps us alive… In my opinion, life without music is empty and useless. Music is part of my life. When I am happy, some songs entertain my good mood. I like clubbing music, minimal and hip hop… Music is ART if we think about the great artists like Mozart, Bethoven, even Madonna. They represent a model for those young artists or students. A good song is like a deep word because it involves the writer’s sentiments.
In my view, music is a remedy for our diseases or a way of living. A party without music is nothing, Christmas without carols is useless and at school, Music is one of the objects where I can take a 10 for nothing. But somehow, it depends on money.
Most people say that is an inflation of singers and groups that have little to do with really good music. That’s quite true. As far as I’m concerned, we shouldn’t have to listen songs or those singers which are not interesting and enjoyable, such as Guta or …. Firstly, they are ignorant people – they have no brain and no maners. Some people hate gipsy music, some don’t.
On the other hand, many of those „singers” resort to vulgar and indecent gestures in order to cover their sweet voice. There are artists that kiss on the scene because of the publicity, they curse the spectators! My question is: Why? Probably because they think that they will receive much more money or we will buy their albums. In my view, modern technology makes miracles! Let’s think about those which do playback. Most people are atracted by the singers clothes or physical aspect.
In conclusion, music has its good and worse aspects. Some people like the inflation of singers and groups that have little to do with really good music and that seem cool, others think that good music is represented by great artists.

Vis de iarna

Privesc pe fereastră. Cade un fulg, doi, trei, ba chiar mai mulți. Chemări de dispariție mă sorb. Ies afară, merg încet... mă opresc. Privesc în sus și pe loc toți fulgii îmi dau impresia că dansează. Fulgii mă cheamă și mă îndrumă spre locurile înzăpezite. Fără teamă îi urmez plin de grandețe și seninătate.
Ajung în fața unei păduri. Brazii ninși par a fi de cristal. Dar, deodată, se dau la o parte, dezvăluindu-mi un luminiș. Acolo, zăpada așternută strălucea în lumina dimineții și îmbrăca poienița într-o lumină fantastică.
Mă las purtat de fulgii care mă duc într-un loc plin de splendoare, unde vântul plânge alte note și vijelia îi ține parte. Vreau să-i ascult, să le învăț simfonia. De acolo, vântul și vijelia îmi țin parte la drumul ce mai aveam să-l urmez. Deodată un vârtecuș ce domina albastrul și-a făcut apariția. Se-nvârte, mă-nvârt și… M-am trezit sub mirosul cozonacului care așteaptă cu nerăbdare să fie gustat.

FISA DE LECTURA


DATA:…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
TITLUL LECTURII:……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
TITLUL VOLUMULUI :………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
AUTORUL :……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
EDITURA :……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
I.PERSONAJELE OPEREI
• POZITIVE :……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
• NEGATIVE……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
II.CARACTERIZAREA PERSONAJELOR POZITIVE :
• INSUSIRI FIZICE …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
• INSUSIRI SUFLETESTI : ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
III. CARACTERIZAREA PERSONAJELOR NEGATIVE :
• INSUSIRI FIZICE ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
• INSUSIRI SUFLETESTI : ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
IV. SCRIE TREI CUVINTE NOI SAU EXPRESII NOI INTALNITE IN LECTURA.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
VI. SCRIE INVATAMINTE RETINUTE DIN CONTINUTUL LECTURII
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Autor: Mihai Eminescu
Operă: Scrisoarea a-III-a
Personajele: Sultanul Baiazid, Domnitorul Mircea cel Bătrân

Povestire: Poezia reprezintă o pagină de istorie a noului stat infinţat, Ţara Românească, şi a domnitorului Mircea cel Bătrân în lupta sa cu Sultanul Baiazid. Opera incepe cu descrierea sultanului şi a visului său de mărire, de a cuceri toate continentele. Râuri, munţi, popoare după popoare vor deveni ale lui şi vor face ca imperiul să devină tot mai mare şi mai mare.
Sultanul debarcă cu miile de ieniceri şi spahii şi se îndreaptă spre Rovine pentru a-l întânli pe Mircea. Un sol de pace vine la Baiazid şi îi spune că domnul Ţări Româneşti ar dori să îi vorbească. Un bătrânel simplu se apropie de sultan şi se prezintă cerându-i să renunţe la gândul său de a cuceri teritoriile româneşti. Sultanul supărat şi indignat de cutezanţa bătrânului începe să-i descrie domnitorului puterea pe o are, cuceririle pe care le-a făcut şi cum a ajuns să se împiedice de un moşneag.
Bătrânul umil îi spune sultanului că de multe secole mulţi au încercat să-i cotropească dar au ajuns o apă şi un pământ. El se bazează pe prietenia codrului şi a râului şi că nu luptă decât pentru a-şi apăra pământul.
Domnitorul pleacă şi de la marginile pădurii încep să apară coifuri şi suliţi lucitoare. Câmpul începe să se umple de ambele părţi şi lupta începe. Însuşi Mircea luptă vitejeşte împrăştiind şi risipind armata otomană care îngrozită fuge care încotro.
La apusul soarelui voievodul se aşează şi îi scrie o scrisoare domniţei sale. Îi spune că e sănătos şi că aşteaptă răspuns de la ea.
Ultima parte descrie prezentul în care poetul trăieşte şi care nu e nici pe departe la fel de glorios ca trecutul. Poetul evocă birurile asupritoare, legile strâmbe, desfrâul şi feluritele neamuri străine propăşite în ţara noastră şi care se dau mari patrioţi. După aşa zisele studii la paris tinerii noştri se întorc plini de ifose făcând neamul românesc de ruşine. Poetul aşteaptă venirea lui Vlad Ţepeş pentru a face dreptate.

Mesaj: Trebuie să trăim în pace cu vecinii noştri şi cu toate popoarele, dar să fim mereu pregătiţi să ne apărăm ţara, să fim viteji şi să nu ne facem neamul de ruşine.

Ingerul pazitor


“ …Dumnezeu umblă cu îngeraşii ba prin stele, ba pe deasupra norilor şi într-un târziu se opreşte. Îşi reazimă barba cea lungă în toiagul său de aur, întinde degetul arătător al mâinii drepte şi zice:
- Vedeţi ceva acolo jos?
- Da, Doamne. E pământul, răspund îngeraşii.
- Cine stă în casele acelea de pe pământ?
- Acolo stau oameni şi copii.
- Aţi răspuns bine. Acum veţi coborî cu toţii pe pământ, veţi colinda din casă-n casă
după copilaşi. Unde veţi afla vreunul, vă opriţi şi aveţi grijă de el. Aţi priceput?
- Am priceput Doamne, răspund toţi îngeraşii.
Şi după ce trec toţi pe dinaintea Lui Dumnezeu de-I sărută sfânta mână, îşi întind frumuşel aripile lor albe şi …zbâr! coboară pe pământ. Numai ei văd ce se-ntâmplă în casele oamenilor.
Se apropie de o fereastră, o şterg cu mânuţa ca să vadă în casă şi privesc, pe rand, la copilaşi. Pe îngeri nu-i vede nimeni, nimeni de pe pământ. Numai ei văd totul .
De este în casa aceea un copil care să nu asculte de părinţi, să fie rău sau certăreţ, nici un îngeraş nu intră, ci pleacă mai departe. De află la vecini un copil bun şi ascultător un îngeraş se opreşte şi intră în casă. Ceilalţi pleacă pe la alti copii.
Ei, să auziţi acum câtă grijă poartă îngeraşul de copilul bun.
Când se duce soarele la culcare, atunci şi copilul face la fel. Îngeraşul nu-l părăseşte. “ Fă-ţi rugăciunea, copile!”-îl îndeamnă el. Şi copilul îşi împreună mâinile , apoi se roagă. Peste noapte, când copilul doarme, îngerul stă cu aripile întinse la capătul patului şi veghează ca somnul lui să fie liniştit fără vise “ urâte”. Dimineaţa când răsare soarele îngeraşul îşi întinde mâna peste faţa copilului şi-i şopteşte: “ Drag copil, te scoală, te spală, fă-ţi rugăciunea şi te grăbeşte, grădiniţa te aşteaptă.” La grădiniţă, îngeraşul îl însoţeşte pe copilul cuminte , stă pe scaun lângă el şi-l ajută să înveţe lucruri bune, să-se poarte frumos cu cei din jur şoptindu-i mereu: “ Joacă-te frumos! Nu lovi pe ceilalţi copii! Aleargă mai încet, ca să nu cazi şi să te loveşti!... ”
Pe drum spre casă, când copilul întâlneşte un bătrân neputincios, îngeraşul îl îndrumă: “ Ajută-l pe bătrân să treacă strada!”. Copilul bun îl ia de mână pe bătrân şi-l trece strada.” Să fii sănătos! Să creşti mare! Să aibă Dumnezeu grijă de tine!”- îi urează bătrânul. Şi îngerul se bucură de fapta bună a copilului pe care îl păzeşte ne-ncetat.
Iată-l la marginea unei ape. Copilul se apropie de mal. “ Nu te apropia prea tare. Ai putea să cazi în apă şi să te îneci. Cât ar plânge mama după tine.” –îi şopteşte îngerul, iar copilul bun ascultă.
Ce- ar face îngerul dacă nu ar asculta copilul sfatul lui? Ar plânge şi iar ar plânge, şi-ar şterge ochii cu dosul mâinii, ,şi-ar deschide aripioarele şi ar zbura în cer la Dumnezeu spunându-i “ copilaşul meu nu ascultă ”. Dumnezeu se supără . “ Apoi nici eu n-am să-l ajut să crească mare , frumos şi sănătos. Va rămâne mic până când va deveni ascultător.”-îi răspunde dreptul Dumnezeu. Şi îngerul îşi caută alt copilaş bun pe care să-l păzească mai departe . Îngerii au grijă peste tot de copii buni. Îi însoţesc, îi sfătuiesc şi îi ocrotesc. Aşa cresc ei mari, frumoşi şi sănătoşi. Acesta este lucrul sfinţilor îngeri.
Li se poate explica copiilor fără a intra în amănunte, pe măsura puterii lor de înţelegere, că sfinţii îngeri sunt făcuţi de Dumnezeu.
Ei sunt nevăzuţi şi trăiesc în cer, pe lângă Tatăl Ceresc. Acolo în cer , îngerii învaţă numai ce e bine şi frumos. Toţi îngerii fac numai fapte bune. De aceea îi şi iubeşte Dumnezeu mult de tot. Unii dintre îngeri sunt trimişi de Dumnezeu pe pământ. Aceştia zboară din cer şi se aşează lângă copiii buni. Ei îi învaţă pe copii cum să se roage la Dumnezeu, cum să asculte de părinţi şi cum să se poarte în toate împrejurările. Peste noapte, la capătul fiecărui copil bun stă câte un îngeraş. El veghează ca acel copil să aibă un somn liniştit cu vise “curate” şi i le alungă pe cele rele, de aceea ei se şi numesc îngeri păzitori.

ÎNGERAŞUL

Înger,îngeraşul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine
Şi mă-nvaţă să fac bine.
Eu sunt mic, tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, tu fă-mă tare,
În tot locul mă-nsoţeşte
Şi de rele mă păzeşte.
Doamne, îngeraşii Tăi,
Fie păzitorii mei.

Ion Luca Caragiale

Caragiale Ion Luca s-a nascut pe 30 ianuarie 1852, în Haimanale – sat care acum îi poartă numele, judeţul Prahova. Dramaturg şi prozator. La 26 mai 1878 începe să frecventeze şedinţele societăţii literare ,,Junimea”. În anul 1881 este revizor şcolar în districtele Suceava şi Neamţ, de unde se mută, în 1882, în circumscripţia Argeş-Vâlcea. În anul 1888 este director general al Teatrelor, funcţie în care se ilustrează ca un foarte bun regizor şi organizator. După o serie de decepţii şi după câteva proiecte nerealizate de a se muta la Sibiu, Braşov sau Cluj, I.L.Caragiale se stabileşte la Berlin. Moare subit, la 9 iunie 1912.
Capitolul cel mai important al operei lui I. L. Caragiale îl formeaza dramaturgia. După ce a tradus tragedia în versuri ,,Roma învinsă” de Alexandre Parodi, citeşte la ,,Junimea”, comedia ,,O noapte furtunoasă”. Următoarea comedie, ,,Conu Leonida faţă cu reacţiunea” este o capodoperă de ironie şi înscenare dramaturgică. Cea mai complexă dintre comediile lui Ion Luca Caragiale este ,,O scrisoare pierdută”. Toate calităţile dramaturgiei sale se întâlnesc în această comedie: geniul verbal, dinamismul replicilor şi al intrigii, stiinţa de a trece pe nesimţite de la personaj la tip, şi invers, de la întâmplare la senificaţia generică. ,,D-ale carnavalului a fost premiată de comitetul Teatrului Naţional, căruia i se adăugaseră Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu şi B. P. Haşdeu.
Al doilea capitol important al operei lui I. L. Caragile îl reprezintă momentele şi schiţele, asemănătoare cu teatrul prin fondul lor dramatic şi comic, ca şi prin voinţa de a cuprinde, în esenţa lor întreaga societate românească burgheză, educaţia familială, descompunerea familiei, superficialitatea presei, incompetenţa didactică etc. Prin schiţe şi momente, I. L. Caragiale realizează o adevărată fenomenologie a societăţii romaneşti, surprinsă în câteva din zonele în care aceasta se lasă mai uşor definită: familia, şcoala, birocraţia, presa, justiţia etc. De asemenea, tipologia dramaturgului este lărgită şi completată de tipologia autorului de schiţe, care trebuie considerat descoperitorul unei pitoreşti categorii socio-morale: miticismul.
Geniu clasic şi realist, alternând cu o dezinvontură procedeele tipizante, cu observaţia omului politic şi social, continuând tradiţia inaugurată în teatru de Vasile Alecsandri, Ion Luca Caragiale este, în literatura română, creatorul limbajului dramatic.

Le conflit entre generations

Le conflit entre generations est normalement, nous devons savoir les deux systems politique différemment, et nous devons apprecier le façon dans le generation passe a ete force de penser. Inévitablement ces différences de conception se retrouve dans de telles décisions importantes conduisant à des malentendus et des conflits.
Il y a des gens qui considerent que ce chose il n’y a pas équitable, les jeunes ne sont pas d’accord avec ca, ils considerent que quelque libertés sont prises, comme par example les sorties jusque le tard heure. Aussi, le développement continue du monde laisse derrière ceux qui ne peuvent s'adapter à un nouveau style de vie, à le développement industriel et technologique.
Mais la grande majorite des hommes apprecie ca,parce que les jeunes de notre jour doivent etre aises de les bonnes conditions de vivre, d’un technologie avancee, la posibilite de dire toujours ses opinions. Mai je considère qu'un tel conflit est bénéfique pour permettre à l'humanité à évoluer en tant. L'adolescence, comme un stade de développement, représente une période de «tempête» en termes à la fois biologique et psychologique.
Quant a moi j’adere a cette dernier opinion, dans ma famille ce chose il n’existe pas, parce que j’ete capable d’entente ca.

E seara de Craciun. Stau pe prispa casei si privesc cum un fulg de nea se izbeste de pamantul rece ca un cristal. Vantul adie incet, incet dar totusi e rece…oare nu-i este mila de noi? Oare vantului nu-i este frig niciodata? Intrand in casa cu aceasta dilema, il vad pe bunicul incalzindu-si mainile la soba care incalzeste casa cu focul cel rosiatic ce arde neincetat. Iau o paturica si ma duc cu ea la bunicul. Il invelesc si ma asez in bratele sale, apoi il intreb de ce vantului nu ii este frig niciodata.
-Stii tu, fata mea...eu stiu o poveste despre vant. In vremurile de demult, cand nici oamenii nu existau, florile, pasarile, vantul, anotimpurile, se intalneau si se sfatuiau, dar unde crezi? Acasa la un batranel care tot timpul avea parul alb, care niciodata nu spunea “NU” si iubea pe oricine ii aparea in cale, indiferent de era rau sau bun. Acest batranel se nascuse in ziua Craciunului si cu totii i-au pus numele Mos Craciun.
-Bunicule, avea puteri magice?
-Daca asculti vei afla. Intr-o seara, pe un deal s-au intalnit toate micile vietati despre care ti-am vorbit si fiecare a hotarat ce sa faca. Singurii care au ramas fara “slujba” erau batranelul si vantul. Batranelul s-a gandit foarte mult si i-a spus vantului ca el chiar daca nimeni nu-l vede, este de mare folos. Va avea grija ca vara cand este cald sa aduca adieri blande, toamna sa aduca ploaia si sa hoinareasca peste tot in lume. Mos Craciun trebuia sa aiba grija ca in noaptea sfanta a Nasterii Domnului, fiecarui copil sa-i daruiasca tot ce si-a dorit. Din acea seara, vantul este bland vara si aspru iarna, dar sa nu crezi ca nici lui nu ii este frig. Chiar si acum el te priveste pe geamul aburit si rece.
-Acum am inteles totul. Multumesc bunicutule!
Am iesit apoi iar afara. Adulmecam cu nasucul meu mic parfumul imbatator al cozonacului pufos facut de bunicuta mea. Deja,parca ma vad in fata sa, privindu-l din toate partile si asteptand ca bunica sa-l taie ca sa putem gusta din el.
Privesc iar afara si vad mai departe o luminita

Fişă de lectură

Titlul: Povestea privighetorii
Volumul:
Autorul: Hans Christian Andersen
Personaje: Imparatul, pescarii, ajutorul de bucatar
Locul intamplarii: China
Timpul cand se petrece actiunea: acum mult timp in urma


Povestea privighetorii

Hans Christian Andersen

Acum mult timp, in China traia un imparat al carui palat era cel mai frumos din lume, fiind construit in intregime din portelan delicat. In jurul palatului erau splendide gradini imense, pline cu plante si flori rare. In spatele acestor gradini, o padure mare de pini strajuia drumul pana la mare. In aceasta padure de pini traia o micuta privighetoare.
Privighetoarea canta atat de frumos incat, oricine o auzea cantand nu mai putea sa uite vrodata cantecul ei.
Pescarii sarmani care-si aruncau plasele in mare toata ziua, se opreau din munca lor cand auzeau privighetoarea cantand. "Ce frumos canta!" ziceau ei, uitand de problemele lor si ascultand muzica dulce.
Calatori multi veneau din tari indepartate sa vada regatul imparatului, ei admirau delicatul palat de portelan si gradinile minunate, dar cand auzeau cantecul privighetorii, toti spuneau: "Acesta e cel mai frumos din toate frumusetile de aici!"
Scriitori si poeti au scris carti in care laudau frumusetea palatului imparatului si a gradinilor lui. Dar ei laudau privighetoarea mai mult chiar decat aceste frumuseti. Aceste carti ajungeau peste tot in lume, iar intr-o zi, imparatul insusi deschise una dintre acestea. "Ce minunat!" zise el, "Aceasta carte spune ca, dintre toate lucrurile minunate din regatul meu, cantecul privighetorii e cel mai frumos! Dar unde este aceasta privighetoare, de ce eu n-am auzit-o niciodata cantand?"
Imparatul a adunat toti ministrii si curtenii sai si i-a intrebat despre privighetoare. Dar nici-unul din acestia nu auzise pasarea, nici macar doamnele de onoare, bucatarii sau ceilalti servitori nu auzisera cantecul privighetorii.
In sfarsit, unul din ajutorii de bucatari a exclamat:"Oh, privighetoarea, o stiu foarte bine! In fiecare seara merg in vizita la batrana mea mama, care locuieste pe malul marii. Cand ajung in padure sunt intotdeauna obosit, dar atunci aud cantecul privighetorii, care e atat de dulce incat imi dau lacrimile."
Asa incat omul, impreuna cu alti curteni si doamne de onoare au plecat spre padure sa caute privighetoarea.

Fişă de lectură

Titlul: “Pinocchio”
Volumul: “Tezaurul cu povesti”
Autorul: “Carlo Collodi”
Personaje: Gepetto, Pinocchio
Locul intamplarii:


Pinocchio
Basme universale


Intr-o zi, Gepetto, tamplarul, a pus mana pe o bucata mare de lemn. Visul lui era ca, intr-o zi va sculpta o marioneta care v-a sti sa danseze si sa se lupte cu sabia. In gand il numea deja Pinocchio. Asa ca Gepetto s-a apucat sa sculpteze marioneta din lemnul gasit.
I-a sculptat parul, apoi fruntea si buzele. Dar cand i-a terminat capul, a observat ca ochii incep sa i se miste. Marioneta prindea viata. Batranul s-a bucurat foarte mult, i-a sculptat repede gatul, umerii si nu s-a oprit pana ce nu s-a terminat toata marioneta.
Imediat ce a terminat lucrul, marioneta a sarit cu repeziciune in bratele tamplarului, l-a pupat pe obraz si apoi a inceput sa danseze. Gepetto, fiind foarte sarac, i-a facut haine din hartie de ziar, pantofi din scoarta de copac, si caciulita din coaja de paine.
Ca sa devina un adevarat baietas, Pinocchio trebuia sa mearga la scoala. Asa ca in ziua urmatoare, neavand alta posibilitate a luat sub brat un caiet nou si a pornit la drum.

Fisa de lectura


Titlul: „Judecata”
Volumul: „Cartea cu jucării”
Autorul: Tudor Arghezi
Personaje: Baruţu, Miţu, tătuţu, măicuţa.
Locul întâmplării: acasă la Baruţu care este judecat pentru faptele sale urâte.


Judecata

Tudor Arghezi

Baruţu a stat cu fruntea plecată, ca un acuzat ce este, şi n-a suflat. Din când în când, o mişcare cocoşată de umeri, arată că vroia să ofteze. Dar, ce, aşa se poartă un băiat cuminte cu lumea? O scuipă? Scoate limba?
De la un timp, Miţu a căzut şi ea pe gânduri şi se vede singură acasă, fără Baruţu, pe care nu-l va mai trage de breton şi care nu-i va mai răspunde cu nici un ghiont. O singură ceaşcă de lapte se va găsi dimineaţa pe masa copiilor şi un scaun va fi gol. Iar la masă, ea, Miţu, o să stea singură între doi babalîci. Ochii lui Miţu se ridică din meditare, cuprinşi de o undă de lacrimi şi zice Miţu:
- Îi vine să plângă... fără să ştie că-i plâng ochii ei.
Şi, din scaunul ei, până la Baruţu, ea face o singură săritură, îl ia în braţe, îl strînge şi îl sărută. Baruţu e desfiinţat în toate mândriile lui. Tătuţu şi măicuţa au vorbit azi mai gros ca întotdeauna. S-a hotărât! Baruţu iese încet dintre scaun şi masă, vine către măicuţa, care s-a sculat în picioare, ca să-i dea legătura, paşeşte resemnat şi cu ochii în jos, îşi frămîntă vîrful degetelor, încurcate ca într-o aţă de păianjen.
- Nu mai fac!... geme Baruţu, nădăjduind.
- Nu mai face niciodată! adăugă Miţura.
- Păi, a venit căruţaşul...
- Spui tu, Miţule, drept, că n-are să mai facă niciodată?... Bine.
- Domnule căruţaşule, du-te acum şi vezi-ţi de treaba... a zis că nu mai face...
Împăcare generală. Nu se va mai vorbi niciodată de scuipat şi de scoaterea limbii. A reapărut bucuria. Dar emoţiile au obosit pe Baruţu, care zice:
- Mă duc să mă culc...

Fişă de lectură

Titlul: “Frumoasa din padurea adormita”
Volumul: “Tezaurul cu povesti”
Autorul: “ ”
Personaje: frumoasa din padurea adormita, printul
Locul intamplarii:


Frumoasa din padurea adormita
Basme universale

Au trecut 100 de ani si, intr-o zi, un print tanar a iesit la vanatoare in apropierea palatului. Cand a observat un turn in padurea deasa, el a devenit curios si a vrut sa afle al cui este palatul. Dar nimeni nu stia sa-i spuna.
Unii afirmau ca ar fi locuit de vrajitoare, iar altii spuneau ca acolo ar sta un urias rau care-i mananca pe oameni.
La un moment dat un om foarte batran care traia in padure, s-a apropiat de print si i-a spus :
- Am auzit de la bunicul meu ca in cea mai frumoasa camera a castelului doarme o printesa foarte frumoasa. Ea a fost blestemata de o zana rea, doarme de 100 de ani si poate fi trezita doar de sarutul unui print.
Din acest moment, printul nu s-a putut gandi la altceva decat la modul in care ar putea ajunge la printesa.
Dar cum oare sa treaca de zidurile acelea acoperite de vegetatia abundenta ? Apropiindu-se de castel, a observat ca tufisurile si copacii se desfac in fata lui si se inchid din nou in urma lui, izolandu-l de oamenii care il insoteau.
Era deci singur in aceasta lume ciudata, linistita, auzind doar latratul cainilor ramasi dupa tufe.
Inauntru nu semisca nici o frunza. In castel, oriunde se uita, vedea oameni si animale dormind. Dupa ce a trecut de paznicii adormiti si a luat la rand camerele, a gasit-o pe printesa care parea sa aiba 16 ani.
Inima printului a fost imediat cucerita de frumusetea fetei, asa ca s–a apropiat de ea si a sarutat-o.
Blestemul a fost astfel dezlegat si tot palatul s-a trezit la viata.

Fram, ursul polar

de Cezar Petrescu

Fram,ursul polar este povestea unui pui de urs prins de eschimosi in timpul vanatorii, dupa ce mama lui fusese ucisa.A fost vandut unor pescuitori de balene si foci.Un marinar i-a dat numele Fram, care insemna ,, inainte” in limba norvegiana. Ursuletul a fost vandut din nou unui circ din Norvegia (,,Strutki”). El a devenit un urs alb, puternic.dar bland si glumet, traindu-si majoritatea vietii in circ, unde ani buni fusese principala atractie. El nu avea mare nevoie de imblanzitori, de cravasa si de semnale. Intra singur in arena, ca un om. Intra in doua labe, cat era de mare. Saluta in dreapta si in stanga, inainte si inapoi. Pe urma facea un semn ca vrea liniste. Si incepea programl lui.Totusi, dorul de a deveni un urs ca toti ursii, adica salbatic si liber, il duce spre casa, la Polul Nord, acolo unde poate sa se bucure de gheturi, de vanturi, de viscole, de soarele polar sau de aurora boreala.Dar, in acele tinuturi, Fram se simtea pierdut.Ii lipsea dragostea oamenilor si lumea lor,cu care se obisnuise.Dupa ce a salvat doi vanatori pe care-i gazise inghetati, Fram s-a intors impreuna cu ei in lumea oamenilor.

Un singur cuvânt

de Elia David


Mami, fulgii de zăpadă ştiu să vorbească?

Numai în limba copilărească -
pe care şi fetiţă şi băieţel
o stâlcesc
aproape la fel

Încă nu se ştie de la cine
au învăţat fulgii de zăpadă să vorbească
aşa de bine

Cea întrutotul nevinovată
de povestea aceasta, se pare,
ar fi doar profesoara lor...
de ninsoare

Eu, una, de când iau lecţii
de mirare, aici, pe pământ,
nu am mai văzut
pe cineva care să împartă
în atâtea milioane de albe silabe

un singur cuvânt

Fişă de lectură

Titlul: Degetica
Volumul:
Autorul: Hans Christian Andersen
Personaje: Zana, femeia saraca, copilul
Locul intamplarii:
Timpul cand se petrece actiunea:


Degetica

Hans Christian Andersen



Era odata o biata femeie saraca; ea traia singura si grozav dorea sa aiba un copil pe lânga dânsa, care sa-i fie sprijin la batrânete. Se duse intr-o zi in padure, acolo intâlni o zâna careia-i spuse pasul ei. Aceasta-i dete un bob de orz, zicându-i:
- Asta nu-i orz, de cel care creste pe camp si-l mananca gainile. Pune-l intr-un ghiveci de flori si asteapta.
- Iti multumesc, zise femeia, si cum se intoarse acasa, isi sadi bobul de orz.
In curand rasari din pamant o floare mare, frumoasa, ce semana c-o lalea imbobocita.
"Ce floare minunata!" zise femeia sarutand foile rosii si galbene; si-n clipa aceea floarea se deschise cu zgomot mare. Acum se vede bine ca-i o lalea adevarata; si-nauntrul ei, pe fundul verde sedea o fetita mica, mica de tot si draguta, numai cat degetul cel mic de inalta; ii dadu numele de Degetica.
Dintr-o coaja de nuca lustruita frumos ii gati leagan, foi de viorele ii puse in loc de saltea, si o inveli cu o foaie de trandafir. Dormea in timpul noptii, si ziua se juca pe masa, unde femeia punea o farfurie cu apa, inconjurata de-o cununa de flori. In farfurie plutea o foaie mare de lalea, pe care Degetica putea sa stea, si sa se plimbe de la o margine la alta cu ajutorul a doua fire albe de par de cal, ce-i tineau loc de vasle.
Nu se putea inchipui ceva mai dragalas ca fetita asta; s-apoi stia sa si cante, si avea un glas asa de dulce, cum nu se mai auzise pe fata pamantului.
Intr-o noapte, pe cand ea dormea, o broasca urata intra in odaie printr-o spartura a ferestrei. Si uraciunea asta sari pe masa unde dormea Degetica, invelita cu foaia ei de trandafir.
- Ce frumusica sotie ar fi asta pentru baiatul meu, zise broasca.
Si insfacand coaja de nuca, iesi pe aceeasi fereastra, ducand si pe Degetica afara in gradina. Pe acolo curgea un parau, care in trecerea lui atingea o mlastina. In mlastina asta locuia broasca si cu fiul ei. Slut si murdar, semana leit cu mama lui. "Coac! Coac!" incepu el a striga, cum zari pe dragalasa fetita in coaja de nuca.

Fişă de lectură

Titlul: “Dăscăliţa”
Volumul: “
Autorul: “Octavian Goga”
Personaje: invatatoarea (dascalita)
Locul intamplarii:


Dăscăliţa



Când, tremurându-şi jalea şi sfiala,
Un cânt pribeag îmbrăţişează firea,
Şi-un trandafir crescut în umbră moare,
Şi soare nu-i să-i plângă risipirea,
Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,
A vremii noastre dreaptă muceniţă,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnică, bălaie dăscăliţă.

Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestită,
Tu eşti din leagăn soră cu sfiala,
Pe buza ta n-a tremurat ispită.
Cununa ta de zile şi de visuri
Au împletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,
Şi mână nu-i atâtea ştiutoare.

......................................................

Fişă de lectură

Titlul: “Cenusareasa”
Volumul: “Tezaurul cu povesti”
Autorul: “Hans Christian Andersen”
Personaje: fetita cu chibrituri,
Locul intamplarii:


Fetita cu chibriturile


Basme universale

Era frig cumplit; ningea si se facea noapte. Era cea din urma noapte a anului, noaptea de Anul Nou! Pe frigul si pe intunericul acesta, mergea pe strada o fetita saraca, desculta si cu capul gol. Avusese ea pantofi cand plecase de acasa, dar ce folos! Erau prea mari pentru dansa; ii purtase mai intai mama-sa si fiindca erau asa de mari, fetita i-a pierdut cand s-a grabit sa treaca strada, din pricina ca tocmai veneau in goana doua trasuri. Un pantof nu-l mai gasise, iar pe celalalt l-a sterpelit un baietas; zicea ca are sa-l faca leagan cand are sa aiba si el copii.
Si acuma, saraca fetita mergea desculta si piciorusele ei erau vinete de frig. Ducea intr-un sort vechi o multime de cutii de chibrituri si o cutie o tinea in mana. Toata ziua umblase asa si nu-i daduse nimeni nici macar un banut. Si acuma era ostenita, flamanda si pe jumatate inghetata de frig. Fulgii cadeau si se prindeau pe parul ei lung si balai care-i atarna frumos in carlionti pe umeri - dar ea numai la frumusete nu se gandea! Nu mai putea de oboseala si s-a asezat intr-un ungher intre doua case; una era mai iesita in afara, asa ca intre amandoua era un cotlon. Fetita s-a ghemuit strangandu-si picioarele sub dansa, dar tot ii era frig. Acasa nu indraznea sa se duca, fiindca nu vanduse nici o cutie de chibrituri sin u capatase nici un banut macar. Tata –sau avea s-o bata; de altfel si acasa era frig, peretii erau sparti si, cu toate ca astupasera crapaturile cu paie si zdrente, vantul tot mai razbatea inauntru.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
A doua zi dimineata, in ungherul dintre cele doua case, fetita cu obrajii rosii si zambet pe buze zacea moarta, degerata de frig, in cea din urma noapte a anului. Zorii Anului Nou s-au ridicat deasupra trpsorului mort, langa care erau imprastiate o multime de chibrituri arse. A vrut sa se incalzeasca – ziceau oamenii. Dar nimeni nu stia ce frumuseti vazuse ea si in ce stralucire intrase si ce bucurie mare ii adusese Anul Nou!

Fişă de lectură

Titlul: “Calatoriile lui Gulliver”
Volumul: “Tezaurul cu povesti”
Autorul: “Jonatam Swift ”
Personaje: Gulliver, blesfuscuienii, liliputanienii
Locul intamplarii: o insula aparent nelocuita




Calatoriile lui Gulliver


Cand blefuscuienii l-au vazut pe urias apropiindu-se s-au speriat atat de tare incat s-au inchis in cabinele lor.Gulliver a scos rangile si cablurile de sarma.De fiecare vas a agatat cate un carlig, dupa care a innodat cu cate un nod capetele cablurilor de sarma.Apoi a prins toate nodurile la un loc si, fara a depune prea mare efort, a tractat cele mai mari vase de lupta in portul liliputian. Erau vreo cincizeci. Blefuscuienii, care au urmarit cele intamplate de pe mal, au ramas muti de uimire. Cand au vazut ca Gulliver le ia toata flota maritima, au inceput sa urle de disperare. Dar Gulliver inainta spre portul liliputan.
- Ura,Ura !- au strigat liliputanii cand au vazut “ omul munte”.

Fişă de lectură

Titlul: “Bunicul”
Volumul:
Autorul: Barbu Stefănescu Delavrancea
Personaje: Bunicul, nepoteii
Locul intamplarii: pe prispa sub ploaia de miresme a salcamilor
Timpul cand se petrece actiunea: cand infloresc salcamii


Bunicul
de Barbu Stefănescu Delavrancea


Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme.
Bunicul stă pe prispă. Se gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprâncenele, mustăţile, barba... peste toate au nins anii mulţi şi grei.
Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori.
Cine trânti poarta?
- Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoşeii moşului!
Un băietan ş-o fetiţă, roşii şi bucălai, sărutară mânele lui "tata-moşu".
- Tată-moşule, zise fetiţa, de ce zboară păsările?
- Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi.
- Poi, raţele n-au aripi? de ce nu zboară?
- Zboară, zise băiatul, dar pe jos.
Bătrânul coprinse într-o mână pe fată şi în cealaltă pe băiat.
- O, voinicii moşului!...
Şi zâmbi pe sub mustăţi, şi-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui erau numai lumină şi binecuvântare.
- Tată-moşule, da' cocorii un' se duc când se duc?
- În ţara cocorilor.
- În ţara cocorilor?
- Da.
- Dar rândunelile un'se duc când se duc?
- În ţara rândunelilor.
- În ţara rândunelilor?
- Da.
- Tată-moşule, aş vrea să-mi crească şi mie aripi şi să zbor sus de tot, până în slava cerului, zise băiatul netezindu-i barba.
- Dacă ţi-o creşte ţie aripi, zise fata, mie să-mi prinzi o presură şi un sticlete.
- Da... hâ... hâ... poi ce fel... şi mie?
Fata se întristă.
Bătrânul o mângâie şi zise băiatului:
- Bine, să prinzi şi pentru tine, să prinzi şi pentru ea.
- Ţie două şi mie două... nu e-aşa, tată-moşule?
- Fireşte, ţie două, lui două şi mie una.
- Vrei şi tu, tată-moşule? întrebă băiatul cu mândrie.
- Cum de nu?! Mie un scatiu.
Ce fericiţi sunt!
Băiatul încălecă pe un genuchi şi fata pe altul. Bunicul îi joacă. Copiii bat în palme. Bunicul le cântă "Măi cazace, căzăcele, ce caţi noaptea prin argele"...
O femeie uscăţivă intră pe poartă cu două doniţi de apă. Copii tăcură din râs şi bunicul din cântec.
E muma lor şi fata lui.
Cum îl văzu, începu:
- I... tată, şi d-ta... iar îi răzgâi... o să ţi să suie în cap...
Bunicul ridică mâna în sus, aducând deştele ca un preot care binecuvintează, şi zise prelung:
- Lăsaţi pe copii să vie la mine!
- Biiine, tată, biiine... dar ştii... o, bată-i focul de copii!...
Femeia intră în casă.
- Să-i bată norocul şi sănătatea, şopti moşul ca şi cum ar fi mustrat pe cineva, şi sărută în creştetul capului şi pe unul, şi pe altul.
Şi iar începu râsul, şi jocul, şi cântecul.
Se osteni bunicul. Stătu din joc. Copiii începură să-l mângâie.
Din vorbă în vorbă, copiii se făcură stăpâni pe obrajii bunicului.
- Partea asta este a mea.
- Şi partea asta, a mea!
- Mustaţa asta este a mea.
- Şi asta, a mea!
La barbă se-ncurcară. Bunicul îi împăcă, zicându-le:
- Pe din două.
Şi copii o şi dăspicară, cam repede, că bătrânul strânse din ochi.
- Jumătate mie.
- Şi jumătate mie.
Şi după ce o împărţiră frăţeşte, începu lauda.
Băiatul:
- Mustaţa mea e mai lungă.
Fata:
- Ba a mea e mai lungă!
Şi băiatul întinse d-o mustaţă şi fata de alta, ba a lui, ba a ei să fie mai lungă.
Pe bunic îl trecură lacrâmile, dar tăcu şi-i împăcă zicându-le:
- Amândouă sunt deopotrivă.
- Ş-a mea, ş-a ei!
- Ş-a mea, ş-a lui!
La obraji cearta se aprinse mai tare.
- Partea mea e mai frumoasă.
- Ba a mea, că e mai albă!
Bunicul zâmbi.
- Ba a mea, că e mai caldă!
- Ba a mea, că e mai dulce!
- Ba a mea, că nu e ca a ta!
- Ba a mea, că are un ochi mai verde!
- Ba a mea, că are un ochi şi mai verde!
Bunicul abia se ţinea de râs.
- Ba a mea!
- Ba a mea!
Şi băiatul, înfuriindu-se, trase o palmă în partea fetei.
Fata ţipă, sări de pe genuchiul bătrânului, se repezi şi trase o palmă în partea băiatului.
Băiatul, cu lacrâmile în ochi, sărută partea lui, şi fata, suspinând pe a ei.
Mama lor ieşi pe uşe şi întrebă rastit:
- Ce e asta, vermi neadormiţi!
Obrajii bunicului erau roşii şi calzi. Şi surâzând fericit, răspunse fie-sei:
- Lăsaţi pe copii să vie la mine!

Fişă de lectură

Titlul: “Bunica”
Volumul:
Autorul: Barbu Stefănescu Delavrancea
Personaje: Bunica, nepotelul
Locul intamplarii:
Timpul cand se petrece actiunea:


Bunica
de Barbu Stefănescu Delavrancea

O văz, ca prin vis. O văz limpede, aşa cum era. Naltă, uscăţivă, cu părul alb şi creţ, cu ochii căprui, cu gura strânsă şi cu buza de sus crestată în dinţi de pieptene, de la nas în jos.
Cum dăschidea poarta, îi săream înainte.
Ea băga binişor mâna în sân şi-mi zicea:
- Ghici...
- Alune!
- Nu.
- Stafide!
- Nu.
- Năut!
- Nu.
- Turtă-dulce!
- Nu.
Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Şi totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus şi mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii.
Ea îşi înfigea furca cu caierul de in în brâu şi începea să tragă şi să răsucească un fir lung şi subţire. Eu mă culcam pe spate şi lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră.
- Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica.
Surâsul ei mă gâdila în creştetul capului.
- Să spui... Şi niciodată nu isprăvea basmul.
Glasul ei dulce mă legăna; genile mi se prindeau şi adormeam; uneori tresăream ş-o întrebam câte ceva; ea începea să spuie, şi eu visam înainte.
- A fost odată un împărat mare, mare...
- Cât de mare?
- Mare de tot. Şi-şi iubea împărăteasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Şi îi părea rău, îi părea rău că nu avea copii...
- Bunico, e rău să nu ai copii?
- Fireşte că e rău. Casa omului fără copii e casă pustie.
- Bunico, dar eu n-am copii şi nu-mi pare rău.
Ea lăsa fusul, râdea, îmi dăsfăcea părul cârlionţat în două şi mă săruta în creştetul capului. Câte-o frunză se dăsprindea din ramuri şi cădea legănându-se. Eu mă luam cu ochii dupe ea şi ziceam:
- Spune, bunico, spune.
- Şi aşa, îi părea grozav de rău că nu avea copii. Şi... nu mai putea de părere de rău că nu are copii... Într-o zi veni la el un moş bătrân, bătrân, că-şi târa barba pe jos de bătrân şi de cocoşat ce era. Şi era mic, mic de tot...
- Cât era de mic?
- Poate să fi fost, aşa, cam ca tine.
- Va să zică, nu era mic, mic de tot...
- Era mic, da' nu aşa mic de tot. Şi cum veni îi zise: "Măria-ta, ai doi meri în grădină, unul lângă altul, că nu ştii care sunt ramurile unuia şi care sunt ale altuia; şi când înfloresc nu ştii care sunt florile unuia şi care sunt ale altuia; şi ăşti doi meri înfrunzesc, înfloresc, se scutură şi mere nu fac. Măria-ta, să ştii că atunci când or lega rod ăşti doi meri, împărăteasa o să rămâie grea şi o să nască un cocon cu totul şi cu totul de aur"... Piticul se duse, şi împăratul alergă în grădină, şi căută, căută peste tot locul, până dete peste ăi doi meri. Merii se scuturaseră de flori, că sub ei parcă ninsese, dar rod nu legaseră.
- De ce nu legau rod, bunico?
- Ştiu eu?... Dumnezeu ştie...
Era aşa de cald... aşa de bine în poala bunichii... o adiere încetinică îmi răcorea fruntea... norii albi, alunecând pe cerul albastru, mă ameţeau... închideam ochii. Ea spunea, spunea înainte, mulgând repede şi uşurel firul lung din caierul de in.
- Şi se gândi împăratul ce să facă, ce să dreagă ca merii să facă mere. Unii îl sfătuiau ca să-i ude mereu; şi i-a udat mereu; alţii ziceau să le dea mai mult soare; şi împăratul a tăiat toţi pomii de jur împrejur. Şi merii înfloreau în fitece săptămână, şi se scuturau, şi rod nu legau. Într-o zi veni la împărat o babă bătrână, bătrână şi zbârcită, ca mine de zbârcită, şi mică, mică, ca tine de mică...
- Ca moşu de mică?
- Da, ca moşu...
- Atunci nu era mică de tot...
- Aşa mică de tot nu era. Şi zise împăratului: "Măria-ta, până n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zâna Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plângerii, într-o câmpie de muşeţel, şi n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leagă rod. Dar să te păzeşti, măria-ta, că îndată ce te-or simţi florile, încep să se mişte, să se bată, şi multe se apleacă pe obrajii ei, şi ea se dăşteaptă, că doarme mai uşor ca o pasăre; şi vai de cel ce l-o vedea, că-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, în buruiană pucioasă or în floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai mişcă"...
- Dar ce, ai adormit, flăcăul mamei? Tresăream.
- A, nu... ştiu unde ai rămas... la-a-a... Zâna Florilor... Auzisem prin vis.
Pleoapele-mi cădeau încărcate de lene, de somn, de mulţumire. Şi mă simţeam uşor, ca un fulg plutind pe o apă care curge încet, încetinel, încetişor... Şi bunica spunea, spunea înainte, şi fusul sfâr-sfâr pe la urechi, ca un bondar, ca acele cântece din burienile în care adormisem de atâtea ori.
- Şi împăratul a încălecat pe calul cel mai bun...
- Cel mai bun... îngânam eu, de frică ca să nu mă fure somnul.
- ... ş-a luat o dăsagă cu merinde şi a plecaaat...
- ... ş-a plecaaat...
- Şi s-a dus, s-a dus, s-a dus...
- ... s-a dus, s-a dus...
- Până a dat de o pădure mare şi întunecoasă...
- ... întunecoasă...

- ... de nu se vedea prin ea. Şi acolo şi-a legat calul d-un ştejar bătrân, ş-a pus dăsagele căpătâi şi a închis ochii ca să se odihnească. Şi... pasămite pădurea cânta şi vorbea, că era fermecată. Şi... cum îi aducea şoapte de departe, de pe unde ea era ca un fum, împăratul adormi, şi dormi, şi dormi...

Când m-am dăşteptat, bunica isprăvise caierul. Dar basmul? Cu capul în poala bunichii, niciodată n-am putut asculta un basm întreg. Avea o poală fermecată, şi un glas, şi un fus cari mă furau pe nesimţite şi adormeam fericit sub privirile şi zâmbetul ei.

La inceputul vacantei m-am relaxat total, fara carti si caiete, fara ore de culcare si de trezit dimineata, fara program.
Apoi mi-am pregatit petrecerea de ziua mea: invitatii si invitati, tort, muzica, etc.
A urmat intalniri cu prieteni, plimbari prin parc si navigati pe net, biciclete, messenger, iesiri la iarba verde, cofetarii, vizite la bunici.
Printre randuri – rezolvat cateva probleme la mate si – citit vreo doua, trei carti.
E bine sa fii si harnic!!! Ce bine m-am distrat culegand rosii mari si coapte pe care le-am macinat si am facut bulion. Ce frumos aratau sticlele asezate pe rafturile din camara bunicii!!! (40l- mult nu ?!?)
Insa cea mai frumoasa perioada a vacantei au fost cele doua saptamani petrecute pe malul Marii Adriatice, in Italia.
Drumul obositor si lung: am traversat doua tari, Ungaria si Austria; an trecut peste Dunare prin mijlocul Budapestei; in apropierea Vienei am vazut morile de vant care capteaza energia eoliana; am vazut peisajul muntos si parca desenat din Austria.
In Italia, la destinatie a fost minunat: lume civilizata, strazi curate, verdeata, plaja cu nisip fin, marea albastra-verzuie, soare, orasul vesel si luminat seara, pizza si spaghetti, galeriile cu inghetata delicioasa, restaurante cu muzica live si clowni, artisti ai strazi( mi-am facut chiar si un portret), parcul zoo din apropierea statiunii si multe alte lucruri deosebite.
Am vizitat orasul cu strazile de apa, frumoasa Venetie: ne-am dus cu vaporetul, am colindat magazinele de lux, am ascultat orchestrele cantand muzica clasica si am hranit porumbeii in Piata San Marco….
Eh!!! Imi era dor de tara si vroiam sa inceapa scoala, dar acum as vrea sa fiu acolo, pe plaja si sa inot in mare.

When things go wrong

Last year, I went to the countryside to visit my grandmother. Everything seemed fine they where all good to me but I realised that something wasn’t allright when one of the neighbours told me to leave as soon as possible. I didn’t have time to ask him why because I heard a noise behind me and when I turned back at him he disapeared. I sad to me that this is a bad joke so I went back home. To my surprise there was nobody there so I went looking for them. When I got out of the yard I notised that there was a thick mist on the streets. I thought I heard my grandmother calling me from the end of the street but when I got there I sow nobody. I was allready beginning to shake. “Something is not right”, I said to my self. Suddently a shadow crossed the street behind my back but there was nothing there. Something unusual was that the neighbour’s dog wasn’t barking. The reason was that he also desapeared but in front of his doghouse there was a lot of blood. Suddently someone put his heand on my shoulder. I jumped and looked behind me but there was nobody there. Instead I saw something written on the wall :”You will never escape”. From the end of the street I saw about twenty people comeing toard me. When I looked a little better I sow that they’re faces where white with little crack’s from witch blood was comeing out. They looked dead but they were walking. From the other part of the street another groop of walking dead were comeing. Despite they’re weird apearence they had a lot of streinght. One of them took down an electicity post with his heands. I jumped into my yard and I took out my grandfather’s gun and ammo. I started shooting but with no efect. Only when I shot one in the head it fell. When I thought I didn’t had a chance about ten tanks, some jeeps and a lot of soldiers came rushing in and killed all of them. After the fight was over I was toled that the people in this village made an agreement with a demon so they whould have good crops and grass for the animals, but instad the demon whould turn half of the village into zombies once every 10 years and those zombies whould come back to normal only when the other half of the village is dead. If I had only stayed home…

The Castle in the Sky


You might wonder why did I call this text “The castle in the sky”… Well, the reason is because I want to describe a Space Fortress, build to protect the Earth against the dangers out there. This castle is not build out of rock but out of titanium, for protection against solid objects, lead, for protection against light radiation and other materials. To construct such a castle it whould take a lot of space launches to bring the materials needed. It also should have weapons against meteorites or comets, or maybe even alliens. For this some nuclear misstles, lasers and hi-traction rockets, to bend the trajectory of a meteor, whould equip the station. This is how I see this space station :
“Very large, with an intense traffic of sheeps between it and the rest of the colonies in the solar system. At the first sign of danger the station goes into red alert and the weapons are ready to fire. With its fleet of 10.000 fighters, it is able to withstand any atack from other civilizations. It also has its own satelites and other kind of probes. The energy for this colossal structure is obtained from the fuzion of hidrogen atoms (just like the sun) or from the reaction between matter and antimatter. It is only inhabited 2% of its total capacity so in case of an emergency it can take a big part of the Earth’s population and leave this solar system and head for Alpha Centaury. It can be man’s last chance of survival and the largest step for conquering space and understanding the laws that make it exist like we see it.”

Sfarsit de toamna


Un sfarşit de toamna catranita poposi peste meleagurile noastre. Dupa ce dezbraca crângurile, îngropa in lapoviţa frunzele si alunga oamenii in casuţele lor cu o ploaie deasa şi rece. Din cand in cand plânsetul cerului încetineşte, iar printre norii care încep să se destrame mijeste lumina si mângaie pamântul rănit. Vântul îşi face şi el apariţia sufland din ce în ce mai tare, temperatura fiind în continuă scădere.
Toamna plângareaţă încearcă zadarnic să reînvie verdele câmpiilor, norii plumburii acoperind zi de zi cerul, iar picurii cei transparenţi de ploaie cânta melodios la geamurile caselor romante placute.
Dimineţile de toamna dezmierda ţinuturile amorţite sub dantela argintie a brumei si frunzele pomilor in leganari domoale.
Pasarile calatoare zboară spre ţarile calde prin vazduhul întunecat, iar unduirea vântului racoros le învaluie cu aripile sale, îndemnându-le ca anul urmator sa revină de unde au plecat. Liniştea toamnei este tulburata de zgomotul galagioaselor ciori.
În paduri animalele îşi pregatesc culcuşurile si vizuinele pentru a întâmpina primul val de bruma argintie aşa cum trebuie. Pe câmpurile întinse stăpâni au rămas ciulinii si frumosii scaieţi.
În zilele mohorâte de toamna negurile se târăsc leneşe pe firul văilor şi învaluie satul într-o amorţeala totală.
Pe deasupra pădurii se aduna din ce în ce mai des nori groşi şi negri rostogoliţi în suluri care înghit lumina soarelui.

Bunica Ana


Locuiesc chiar in mijlocul orasului galagios si fara liniste. De aceea caut pacea de care am nevoie mai ales dupa scoala cea obositoare. In fiecare vacanta merg la bunici, la tara in localitatea ………..
Acolo ma asteapta scumpa mea bunica, Ana, o fiinta draga mie, speciala. De departe ii vad aura parului, ochii mari si blanzi, fata prelunga. Mainile ei ma mangaie cand ma intampina in pragul casei.
In apropierea casutei, se intinde o padure, prin care merg cu bunica la cules defructe de padure. Ea are grija sa nu ma pierd. Mereu ma striga "Maria! Maria!" si-mi spune ca numele meu ii aminteste de mama ei, pe care a pierdut-o prea devreme si care era vesela ca si mine.
Bunica imi este foarte apropiata si eu ii povestesc de prieteni, scoala si familie, iar ea ma asculta cu atentie, oferindu-mi sfaturi. De-abia astept sa o vad iar in vacanta ce urmeaza.

Campia arzatoare

E o zi torida de vara. Soarele arzator trimite raze de foc spre pamantul incins. Cerul este de un albastru ca de basm, iar norii au disparut. Doar vantul pare sa mai fie o mangaiere in aceste flacari.
Campia respire greu, prin scoarta crapata si uscata. Lanul auriu a incremenit in asteptarea unei binecuvantari, unui strop de apa care sa ii aline spicele de la durerea provocata de seceta… Parca si micile vietuitoare au amutit, ascunse prin umbrele intunecoase ale adaposturilor racoroase.Doar furnicile umbla pe jos bezmetice si fara oprire in cautarea hranei, pentru a se intoarce in racoarea musuroiului.
Doar in departare se mai vad niste copii intr-o caruta, insetati care se pregatesc sa se duca la scaldat in singurul parau care este ca un colt de paradis in acest iar in flacari. E o dupamiaza de vara, in care clipele in acest loc in flacari se scurg parca incetinite, facand agonia mai prelungita.

La munte

Nu am mai facut de mult timp o excursie la munte,asa ca m-am decis sa o incep chiar acum. Aici totul pare mirific si lipsit de artificiu, iar palpitatiile naturii devin palpitatiie inimii omenesti. Frumusetea acestui taram de basm nu poate face altceva decat sa impresioneze, dar in acelasi timp sa iti aduca pace sufleteasca prin armonia lui.
Din valurile culmilor muntoase se ridica ici-colo, petice calcaroase care bruscheaza privirea prin verticalitatea peretilor lor. Spinarea stancoasa a muntelui se infinge ca o cheara in pamantul care duce spre padurea deasa de brazi batrani si falnici. Din paduri se aud zgomotelor animalelor care au iesit la prada dupa mancare si cantecul melodios al pasarilor.
Peste tot bate acum soarele bland al diminetii in explozii de petice aurii, izgonind orice urma de umbra intunecoasa. In apropiere paste o turma de oi pascuta de un ciobanas. Ii aud si acum sunetul cantecului, insa departarea pune stapanire pe tot.
Soarele mangaie locurile,cerul fiind de un albastru curat, iar lumina intrandu-mi in suflet. E superb aici, ma simt ca o evadata din lumea zgomotoasa a orasului,care a venit sa traiasca un vis de armonie si magie aici la capatul lumii.

O pasiune pentru viata

Viata este efemera, timpul trece, clipele se duc, iar cateodata pana si amintirile se uita, de aceea am dezvoltat pasiunea de a surprinde totul, de a pastra totul prin fotografie.
Nimic nu ma fascinează însă mai mult decât oamenii: când sunt fericiti, când plâng, când îşi exprimă sentimentele, când se roagă. De multe ori, prefer sa fotografiez lumea fara sa ma fac observat, deoarece când ştiu că sunt fotografiaţi, ei se schimbă, devin serioşi, iar tot ce e natural devine dintr-o data fals.
Eu caut simplitate: oameni care râd, care unt uimiti sau suferă alături de echipa de fotbal, simplitatea copiilor, magia inocenţei, bucuria primului fulg de nea, alergatul prin praf, prin ploaie. In aceste lucruri consta frumosul,nu in siluetele feminine de la televizor. Lumea intelege frumusetea doar prin aspectul fizic,insa se insala. Eu insa fotografiez tot, oriunde aş fi, lucruri pe care lumea nu le remarcă, la care nici macar nu s-au gandit.
Încerc că surprind stările, să transmit ceva, să arăt magicul din fiecare. Vreau ca toata lumea sa inteleaga iubirea mea pentru viata, naturalete si emotie.

Victoria

Mereu mi se spune ca veselia mea este molipsitoare. Insa nu asa s-a intamplat atunci. Acum un an o noua colega s-a transferat de la o alta scoala. Era mai tot timpul singura si tacuta. Multi au incercat sa se apropie de ea, dar parca un zid gros ii impiedica. Aceasta situatie m-a facut atat curioasa cat si intrigata. Am decis: vreau sa o ajut.
Usor de zis, greu de facut. Am inceput sa merg cu ea in drum spre casa, desi ocoleam destul, insa nu aveam de gand sa ma dau batuta. Incet, incet am inceput sa vorbim despre multe lucruri. Am devent prietene. Insa de restul clasei tot nu avea de gand sa se apropie. Problema ei era ca nu avea incredere in sine, credea ca o sa fie batjocorita si tradata, lucru prin care mai trecuse anterior. Am discutat serios cu ea. M-a ajutat si faptul ca avea o surioara mai mica si am pus-o sa se gnadeasca ce ar face daca surioara ei s-ar purta precum ea.
Nu eram sigura daca am reusit sa o ajut, sa o fac sa se gandeasca. Dar am avut o surpriza: ziua urmatoare a venit cu zambetu pe buze la scoala, era parca o noua persoana. Invinsese in lupta ei contra propiei persoane. Era victoria unei bune prietene asupra propiilor temeri, o intamplare deosebita.

O noapte fermecata


Am pornit intr-o excursie la munte cu prietenii mei. Am ajuns cu bine la cabana. Peisajul este superb aici: munti inalti cu capetele aproape in nori, paduri verzi si aer proaspat.
Cel mai mai mult am vrut sa vad insa peisajul nocturn. Umbrele noptii cuprind muntii, care par nishte uriashi pregatindu-se de culcare. Prin paduri aud animalele salbatice ieshind dupa prada. Luna isi revarsa razele divine asupra peisajului ce pare argintiu.
Cerul e plin de mii de stele stralucitoare si atata de senin. Aseara am vazut Carul Mic si am admirat Calea Lactee. Din cand in cand mai vad o stea cazatoare si imi pun repede o dorinta.
Ne-am strans toti in jurul unui foc de tabara si spunem povestiri minunate. Vantul bate lin si parca ne mangaie trupurile si sufletele. Iarba e uda de roua si in aer se simte parfumul florilor rare de munte.
La acest capat de lume, doar luna mai lumineaza, iar brazii par personaje din basm, noi fiind singura prezenta umana din acest loc fermecat.

Gata cu iarna! Soarele incepe sa capete putere. Inca un pic si in curand va reusi sa topeasca si ultimele petice de zapada.
Timizi incep sa-si scoata capsorul firavii ghiocei.
Pe crengile copacilor au aparut niste mici umflaturi care stau sa se sparga. Parca asteapta o bagheta magica care sa fie scuturata asupra lor si la un semn totul sa se trezeasca la viata : flori diafane sa umple pomii, zumzetul albinelor, trilul pasarilor, pasii grei ai animalelor totul par sa joace intr-o hora a fericirii
-Oh, Doamne, ce frumos este afara !
-Dar ce te incanta cel mai mult, copile ?
-Zilele luminoase si lungi.
-Dar mirosul florilor?
-Culorile lor, parfumul albastrelelor si al zambilelor, puritatea ghioceilor. Mi-ar placea sa le strang pe toate intr-un buchet si sa i le ofer mamei in semn de recunostinta pentru toata dragostea cu care ma inconjoara.
-Si ce ti-ai mai dori copile drag ?
-As vrea ca toti sa guste din frumusetea acestui inceput, sa fie mai buni ,mai ingaduitori, mai fericiti.
-Si cum iti inchipui tu primavara ?
-Ca fiind cea mai tanara dintre fiicele batranului an, cu un par lung si negru impodobit de o coroana din flori de mar, cu o rochie alba pe care sunt prinse branduse aurii si magice viorele.
-Si ce dorinta ai vrea sa-ti implineasca ?
-Sa aduca inapoi cantecul pasarilor, caldura soarelui.
-Gata copile ai castigat !
-In fata ta primavara mareata isi face aparitia. Puritatea gandului tau si dorinta nemasurata au invins.

MY LOST COMPUTER

This is a real story… It was a beautiful day of spring, everything was back to life again. I was coming home from the bookshop were I have spend all my afternoon. I went into my room and I felt a little awkward…my computer was taking away from it’s place. I started to panic because I didn’t know what happened, my mother was at work, so was my father.I started to panic. I called my mother on the phone but there was no answer. Finally she got home and she explained how all the things happened. She was trying to make a program for her usual skedule (orar) but she pressed by mistake a few buttons and everything went wrong. The computer turned off. Trying to make it right again she turned on the computer but it didn’t work. She called my father and they took the computer at computer service. I felt sorry because I was getting use to that computer and I had to do a lot of internet work for that week. The next day I was invited over a friend’s party and I did have a lot of fun.We played cards and I almost forgot about my problem. Later that week I went at the library to buy a novel that was requested at school and I found a lot of interesting books to read, too. I think that a computer is important in a teenager’s life because it improves the knowledge. Nowadays almost all the teenagers have computers in their homes and they are starting to learn more to deal with them. In two weeks my computer will be back were it belongs. Meanwhile I will try to read and make some sports. Maybe this way the times passes by real fast.

Scolarul si munca


E ora sapte. Ceasul suna discret. Fabius deschide un ochi si il inchide repede.
- Trezeste-te, se auzi un glas slab. Copilul nedumerit deschise ochii si se uita uluit prin camera.
- Trezeste-te, somnorosule, ca trebuie sa mergi la scoala.
- Cine ma striga?
- Spalate, imbraca-te, inchina-te si fugi repede la masa, ca mama ta ti-a pregatit micul dejun.
- Mai lasa-ma sa dorm.
- Nu este timp.
- Bine, dar ce castig?
- Daca ma asculti vei avea numai de castigat.
Copilul se ridica din pat si urma sfaturile date de vocea ciudata.
- Acum ia-ti ghiozdanul si pleaca la scoala. Vei avea o zi plina.
Dupa o zi intreaga in care a mers la scoala, si-a facut temele, s-a jucat, a fost la lectiile de dans si la pregatirea la matematica, Fabius a ajuns in pat.
- Ridica-te si inchina-te, se auzi din nou vocea ciudata.
- Cine esti tu sa imi dai ordine?
- Eu sunt munca.
- Cine?
- Munca istetule. Daca ma vei asculta vei primi si rasplata. Dupa fapta si rasplata, vorba proverbului.
- Daca ma incred in tine voi castiga ceva?
- Bineinteles, numai cel care munceste primeste recompensa dorita.
- Ce fel de recompense?
- Daca muncesti vei primi bani, cu care vei face ce vei pofti. Dar ia seama sa nu-i risipesti fara folos.
- Dar sunt oameni care nu muncesc si au bani.
- Acei oameni care au primit bani fara munca, nu au parte de ei.
- Bine, te voi asculta, noapte buna!
- Buna sa-ti fie si inima si gandul.

Viata risipita


Vântul sufla uşor frunzele veştejite de venirea toamnei. Pe aleea unui parc puteai observa o fată ce aştepta cu nerbdare întâlnirea cu prietenii ei. Avea un sentiment ciudat de data aceasta. Ştia că va urma să se întâmple ceva, dar oare ce? Simţea cum ceva în stomacul ei îi spunea să plece. Dar nu a facut-o. „Fie ce-o fi!” se gândi ea. Timpul se scurgea încet, iar cu fiecare minut trecut apăreau şi prietenii ei. Apăru şi o persoană nouă, un el mai exact. Se simţea atrasă de acest el dar în acelaşi timp, simţurile îi spuneau să stea deoparte. Curiozitatea a facut-o să se apropie şi au început să vorbească câte în lună şi în stele, vrute şi nevrute. S-au mai întâlnit de multe ori de atunci.
A trecut şi iarna şi primăvara. Totul părea să fie perfect. Au mers împreună la nenumărate petreceri. Bineînţeles alcool şi ţigări la tot pasul. Dar de data aceasta s-a mai adăugat ceva: jointurile. La insistenţele lui a încercat şi ea unul. I-a placut. Şi aşa încă unul. Îi placea starea euforică în care te puteai cufunda. Lumea părea mai frumoasă, viaţa mai dulce, se simtea relaxată, fără nicio problemă. Râdea şi se distra tot mai bine alături de prietenul ei. Apoi starea de bine a început să palească. Lumea devenea tot mai sumbră. La adierea vântului frunzele parcă scoateau un zgomot sfâşietor, iar agitaţia din jur o făcea să simtă durere până în cele mai mici oase. O durere infernală de cap o cuprinse. Mai vroia înca odată să simtă acea plăcere. Dar jointurile se terminaseră. Iniţial se resemnă, dar au venit alte si alte petreceri. Şi aşa a continuat.
Din dorinţa de a simţi aceasta placere continuu ea a căutat persoane de la care să-şi procure încă o doză şi bineînţeles că nu a durat mult până a găsit. Se simtea împlinită până când a început sa nu mai simtă nimic aşa că a mărit doza şi chiar a experimentat cu lucruri noi. Oh da, acum simţea aceeaşi plăcere ca înainte, acelaşi extaz după care tânjea atât de mult. Zi de zi trecea, dozele creşteau, nevoia de bani era tot mai avida, iar datoriile erau peste tot. Dorinţa acuta a doze o înnebunea tot mai tare, iar corpul ei se ofilea încetul cu încetul. Din ochii ce înainte râdeau acum puteai vedea doar cum curge întuneric. Zâmbetul îi apărea din ce în ce mai rar pe buze. Stările euforice şi lipsa de somn au facut sa apară pe chipul ei blând de altă dată doar cearcane adânci şi obraji plânşi. În curând şi prietenul ei o părăsi pentru o alta şi astfel a ajuns să-şi mărească doza considerabil. Asta deschise ultimul capitol din viaţa ei...
Era noapte firguroasă de decembrie. Înghţi a nenumărata pastilă de ecstasy. Scria apăsând uşor fiecare tastă a tastaturii. Îşi închise ochii şi îşi aduse aminte de ceva pe care acum îl pierduse pentru totdeauna în adâncul sufletului ei înghetat. O lacrimă cristalină luneca uşor parcurgând obrajii fini ai feţei. Simţea cum totul în jurul ei se prăbuşeşte. Nimic nu mai era cum a fost. În mintea ei vedea cum acvariul din camera ei se crapă puţin câte puţin până când se spărsese de tot... Apa curgea pe parchetul îmbâcsit de vreme. Vroia să se ridice să-şi salveze peştii la care ţinea atat de mult dar o forţă o ţinea lipită de scaun si o obliga să scrie. Dar parcă şi tastele le apăsa tot mai greu şi mai greu. Simţea cum aerul din jur se rarefiază pe timp ce trece. Un fior rece îi trecuse pe şirea spinării. O altă lacrimă îşi facu loc pe obrazul palid al fetei, lăsând în urma ei o urma de gheaţă. Din capul ei curgeau multe gânduri, fără taină, fără rost, fără nicio legătură, dar ea le scria rând pe rând fără să se oprească. Muzica suna în surdină de parcă îi acompania starea abisală. Un alt fior îi trecu pe spate şi o amorţi, nesimţind decât frigul din suflet. Apoi corpul ei căzu pe podeaua plină cu apă rece. Niciun cuvânt nu mai putea scoate... doar o lacrimă neagră ca tăciunea îi aluneca din nou pe chip lăsând în urma ei o dâră neagră. Pe computer ultimele cuvinte pe care le-a scris erau: "te iubesc şi te voi iubi mereu, adio acum din mine doar trupul va râmane...".
Şi aşa s-a stins biata fată, cu sufletul neîmpăcat şi departe de persoana pe care o iubea. Totul din viaţa ei se năruia sau cel puţin avea impresia asta. A încercat sa gasească o alinare în drogurile pe ca re ea le credea prieteni, pe când ele defapt sunt cele care i-au adus moartea...

“soarele mângâie pământul amorţit”
“copaci roşiatici”
“frunze aurii, arămii, ruginii”
“lacrimile lui septembrie udă pământul”
“zâna cu rochie din frunze ruginii”
“toamna în caleaşca ei de frunze moarte”
“îmbrăcată cu o rochie ţesută cu fire de aur”
“pe cap poartă o cununiţă bătută în pietre scumpe, în formă de fructe”
“soarele se ascunde după norii cenuşii”
“frunzele strălucesc ca nişte monezi de aur”
“pădurile s-au îmbrăcat într-o platoşă de aramă”
“mere aurii cu miros parfmat şi miez dulce”
“picăturile de argint stropesc pământul”
“toamna pictează copacii goi”
“toamna picură pete ruginii peste pământ”
“bruma argintie a împodobit grădina”
“ramuri împodobite de culoare şi lumină”
“un vânt potolit aduce miresme de toamnă”
“culorile toamnei sunt fără egal : de la galbenul pal, la roşul de foc”
“bruma apleacă florile gingaşe spre iarba ofilită”
“vesela verde câmpie acu-i tristă, veştejită”
“lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită”
“zâna belşugului şi bogăţiei”
“covor foşnitor”
“frunzele plutesc ca nişte bărcuţe”
“razele palide ale soarelui”
“pomii îmbrăcaţi de roade”
“nori plumburii”
“frunze moarte”
“pădurea tristă”
“nu se mai aud triburile privighetorii”
“covor de frunze multicolore”
“munca e în toi”
“covor moale de frunze”
“copaci cu veşmântul de aramă”
“toamna a vopsit frunzele şi fructele”
“vacanţa a zburat ca un stol de rândunele”
“clinchetul clopoţelului”
“miresme de toamnă”
“covor de aur”
“pământul stors caută odihnă”
“recolte din belşug”
“nopţi răcoroase”
“gutui amărui cu puf galben”
“pădurea e ca un castel din basme”
“se scutură o ploaie albastră”
“pleacă păsările călătoare vâslind în înălţimi”
“parfumul florilor”
“a spălat frunzele cu ploaia rece”
“culcă animalele în vizuini”
“cheamă copiii la şcoală”
“a început să ruginească frunza-n codru şi în vii”
“trimite păsările călătoare în ţările de soare pline”
“gâze plăpânde , amorţite de frig, caută adăpost, sub stratul gros de frunze uscate”
“au rumenit frunzele plopilor”
“frunzele de crengi se dezlipesc”
“cu crengile ude şi fără veşmânt”
“salcâmii la poartă se-ndoaie”
“pe stradă se plimbă iernaticul vânt”
“şi plânge cu lacrimi de ploaie”
“ploua întruna, ploaie măruntă şi bătea un vânt iute şi rece”
“nouri albi din care săgetau ace de gheaţă”
“zilele umede şi reci vesteau apropierea iernii”
“grădinele rămăseseră fără verdeaţă”
“val de brumă argintie mi-a împodobit grădina”
“peste creştet de dumbravă norii suri îşi poartă plumbul”
“si cum de la miază-noapte vine vântul fără milă”
“plânge-un pui de ciocârlie sus pe cumpăna fântânii”
“şi-a furat de prin ponoare puful păpădiilor”
“toate florile şoptiră întorcându-şi feţele”
“un salcâm privi spre munte mândru ca o flamură”
“solzii frunzelor mărunte s-au zburlit pe-o ramură”
“cică-n munte la povarna, plopii şi râsurile spun că vine un vânt de iarnă”
“şi-auzind din depărtare vocea lui tiranică”
“toţi cilinii pe cărare fug cuprinşi de panică”
“a început să cadă bruma”
“toamna frunzele sunt galbene şi arămii”
“frunzele copacilor s-au aşternut pe câmp sub forma unui covor multicolor”
“au început să cadă fulgi de nea , şi iarna este aproape”
“soarele nu mai încălzeşte aşa de tare”
“oamenii îşi strâng recoltele de pe câmp în hambare”

Muguri si aripi

Natura si-a dat jos mantia alba si rece. Ziua este la inceput de drum. Noaptea paraseste cerul ca o printesa ce se furiseaza de la un bal cu speranta ca nimeni nu o sa-i observe lipsa. Soarele urca incet scarile cerului cu pasi de diamant. Razele, ca niste dungi rosii lumineaza pamantul, facandu-l sa para un glob aurit. Cupolele de vise impletite cu mireasma cruda de liliac se inalta spre vazduhul senin.
E primavara! Vantul rece si crud este alungat de o raza palpaitoare de pasiune. Pasarile in culori de curcubeu admira sufletul vesel de pom si florile de cristal. Libelulele cu aripi azurii zboara in aerul parfumat, provocat de florile tainice.
Impletiri dulci de glasuri cutreiera padurea. Lacul straveziu este luminat de o dunga inflacarata ce a poposit in acea clipa pe pamant.
Acesta este spatiul copilariei mele! Vise ce se pot realiza doar in imaginatia mea, ploi de foc ce cad pe pamantul unde numai fictiunea exista si ce-i mai important: toate vietuitoarele pot vorbi, pot merge, pot auzi…
Noaptea, chiar daca este infricosatoare, imi place sa stau de vorba cu regina sa, luna, cu stelele.
In aceste peisaje de primavara traiesc in fiecare zi. Aceasta este lumea de care nu vreau sa ma despart niciodata!
Primăvara, fiica cea mai tânără şi mai frumoasă; ea trezeşte la viaţă întreaga natură; peste flori, verdeaţă, pomi în floare, zumzet de albine, ciripit de păsărele; câtă frumuseţe, câtă viaţă şi veselie peste tot locul; zboară gândăcei de tot neamul; furnicile harnice lucrează toată ziua; albinele caută nectar; păsările călătoare vin în ţara lor veche şi neuitată; de sub covorul de frunze moarte se ivesc ghioceii; căldura soarelui dezmiardă muguraşii; dulce vânt de primăvară; natura-i în sărbătoare; soare cald şi vesel revarsă căldura-i mângâietoare; copaci în floare, iarba a prins colţ fraged; noaptea scade, ziua creşte; zilele se fac mai lungi, mai blânde; verde crud; ea aduce flori în câmpie, vânturi line, calde ploi şi veselie; zumzetul harnicelor albine; rândunica cea voioasă taie albastrul cerului ca o săgeată.

DESCRIERE DE PRIMAVARA

Este din nou primavara.Natura se spala pe ochi somnoroasa fiindca tocmai s-a trezit din somnul anotimpurilor reci. Odata cu ea au venit si pasarelele care ne incanta cu recitalurile lor.
Primavara , asezata in fata oglinzii , se da cu putina pudra pe fetisoara ei si parca deodata s-au auzit niste susoteli.Stiti cine erau? Copacii , imbracati in haine de sarbatoare , prinsesera viata ,iar acum stateau la taifas.
Aceasta si-a aranjat deja rochia de matase si dupa ce a inchis ultimul centimetru de fermoar , florile au inceput sa-si deschida petalele , sa parfumeze aerul si sa zambeasca cerului albastru-cristalin.Ea nu a uitat sa-si contureze putin ochii si iarba a prins deja culoare .Dupa ce si-a pieptanat parul , si-a pus pe cap un voal alb prin care a anuntat izvoarele ,ca pot incepe sa murmure povestile adunate in timpul iernii.
Eu bucurandu-ma de toate aceste minuni ale naturii , m-am intrebat de ce oare nu este intotdeauna primavara ?Atunci natura e plina de viata si intrece pe oricine si orice la frumusete.Oare este trecatoare aceasta frumusete ? Dar de ce ar fi asa? Soarele are cele mai puternice raze vara,tabloul auriu amestecat cu putina cafea este toamna ,iar paradisul alb este doar iarna.
Natura nu are o frumusete trecatoare ,are doar haine pe care le imbraca si cu ajutorul carora se schimba total.Acum cateva zile livada era acoperita cu o patura alba de nea care s-a asternut peste frunzele cazute toamna trecuta ce nici nu se mai vad.In urma cu cateva saptamani ,puteam observa de la fereastra dansul balerinelor cu rochite in mii de forme sau minusculele furnicute ,ce erau de fapt copii distrandu-se la sanius.
Si iata ca am ajuns astfel , la concluzia ca toate anotimpurile sunt frumoase ,dar parca primavara ocupa un loc special in sufletul meu.Eu cred ca nimic nu este mai frumos decat un peisaj de primavara , in care toate elementele descrise se afla intr-o conexiune si armonie perfecta , asemenea unor reguli luate din tipare.

Un prieten deosebit


Domnul Costel este unul dintre cei mai buni prieteni ai familiei mele. Tata la cunoscut la Stadion sustinand echipa orasului. El este inalt, nu prea gras, cu parul blond si ochi verzi si are ca pasiune fotbalul . Este foarte sufletist iubeste copii si animalele, in special caini. Locueste la curte si fiind foarte gospodar ii place ca fiecare lucru sa fie facut cu randuiala. Este casatorit si are doi copii, un baiat si o fara, care sunt prieteni nostril ne joaca. Fiind respectos si amabil cu toata lumea , la randul lui este respectat de cei din jur datorita calmului si seriozitati cu care trateaza problemele. Cand are musafiri este un bun ospitalier, iar cu noi copii se joaca si se comporta ca si cum am fi copii lui iar noi ne simtim foarte bine in compania acestuia.
Acesta este Costel omul care nu isi compara prieteni ci si-i castiga prin felul lui de a fi.

Un gest impresionant

Este duminica. Pe o alee din parc locuieşte fostul coleg al meu, pe nume Mihai. Acesta,în urmă cu ceva timp, era un copil fericit, parintii lui erau doctori, iar el învăţa foarte bine.
Acum este foarte sărac, locuieşte în stradă, tot timpul are necazuri, deoarece parinţii lui au murit într-un accident de masina. Eu, aflându-mă la Andrei, cel mai bun prieten al meu, l-am întrebat ce mai face Mihai. Acesta mi-a răspuns că nici el nu mai ştie ce mai face Mihai, şi mi-a propus să îi facem o vizită. Eu am fost de acord şi astfel am pornit spre parc. Când am ajuns acolo, el ne-a zis:
- Salut prieteni, ce mai faceţi ?
Noi i-am răspuns:
-Bine, tu ?
- Cu banii stau cam prost, în rest bine.
Auzind asta, Andrei i-a dat o sumă mare de bani pe care o strânsese foarte greu, iar Mihai i-a mulţumit pentru efortul depus. Peste o lună, el a ajuns la un orfelinat de unde a fost înfiat de o familie bogată, iar acum suntem din nou colegi.
Cel mai mult m-a impresionat faptul că Mihai i-a dat suma de bani pe care o strânsese pentru a-şi lua o bicicleta.
Învăţătura pe care am tras-o, este ca atunci când ţi se cere ajutorul si poţi să ajuti, nu trebuie să refuzi.

Mă bucur că Mihai a revenit printre noi!

Sosirea primaverii


A sosit primavera. Pasarelele au inceput sa vina in tarisoara Romaneasca. Floricelele sunt pline de gaze si anume de albinute si de fluturasi. Ursuletul a iesit din barlog, pasarelele isi repara cuibuletele care au star singurele timp de sapte luni. Omul incepe sa are pamintul sa semene porumb, pemeni verzi si pemeni galbeni dar si zarzavaturi. Pomi incep sa inmugureasca si sa infloreasca. Mai tarziu incep sa se cunoasca roadele, si asa mititele cum sunt copilasi le mananca. Pastele soseste cu ousoare rosii dar si cu iepurasul care aduce cadouri.

Primavara este un anotimp frumos.

Magia padurii in plina toamna

Este o dupa-amiaza dezmierdata de vantul plapand de toamna. Ma plimb domol pe poteca impodobita de frunzele si nucile imbracate in camasi zdrentuite din care curge mustul amar. Stratul gros al frunzelor galben-maronii a reusit sa margineasca cararea. Padurea trista, aproape moarta, fiindca a ignorat verdele, este acum pustie. Singurii amici care i-au mai ramas sunt vantul si frigul.
Intru in padure si vad uimita cum pare totul o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi. Farmecul toamnei a schimbat totul in ceva nevazut, trecand de «foarte frumos» si ajungand la expresia «ceva ce n-a mai vazut pamantul». Nu a uitat de raul ce inca si-a mai pastrat limpezimea, covorul ce se intinde la nesfarsit al multicolorelor frunze si desigur de ceea ce o acopera, cerul, patat cu fum amestecat ce-a devenit gri.
Copacii sunt tristi fiindca le-au pierit multi frati, maroniul inchis fiind culoarea lor de baza. Fiecare lucru are o taina a sa ,una mai speciala ca alta, dar a potecii, sfarsitul potecii nu cred ca a fost gasit.
Poate nimic nu ar fi fost la fel fara strigatul cerbului infrigurat de batranul vant ce se crede domnitorul tuturor. Soarele palid printre ramurile nemiscate ne va mai lumina si inca atat. Ploaia palmuieste parca cu fiecare picatura tulpina copacilor , vantul ridica frunzele ude de la pamant, iar fulgerele, tunetele le sperie si mai mult pe putinele vietuitoare.Ceata zglobie ii joaca feste intreii paduri. Greierii pe aripi pudrati cu bruma sunt tristi acum ca vor rabda, din nou o iarna intreaga, de foame.
Racoarea serii se lasa incet, iar noaptea isi asterne perdeaua peste pamantul mohorat. Imi deschid umbrela si cu pasi marunti, dar grabiti, ma indrept spre casa.

La pescuit

Este duminica. Fiindca nu aveam teme de facut, ii propun tatei sa mergem la pescuit. Acesta este de acord cu propunerea mea si mergem la pescuit. Pe drum am facut o jumatate de ora. Cu toate ca a fost cam lung drumul, nu ne-am plictisit, fiindca spuneam povesti pescaresti. Cand am ajuns acolo era ceasul cam 12, asa ca eu si fratele meu am intrat in apa sa prindem peste cu mana. Din nefericire pe fratele meu Ionut l-a apucat un rac de deget. A inceput sa planga si a fugit la tati. Cu chiu cu vai a reusit sa dea racul jos. Vazand acest lucru am iesit si eu afara de frica sa nu ma prinda si pe mine, si am inceput sa pescuim cu undita. Am stat aproape de inserat, eu si fratele meu nu am prins nici un peste, doar tati a prins un carasel mic.
A fost o zi relaxanta si frumoasa

Inceputul primaverii


A venit primavera. In spatele casei bunicilor se afla padurea prin care au indraznit sa patrunda cateva raze aurii. Firicelele de iarba au inceput sa se zareasca pe langa ghioceii abia iesiti la lumina de sub pamantul negru si umed cu delicatii clopotei, nu de mult infloriti. Pasarelele au inceput sa cante cu glasul lor subtire si induiosator.
Copacii au inflorit oferind padurii o raza de lumina in intunecimea ei. cateva picaturi de roua se zaresc pe firele de iarba verzi. zumzetul albinelor a inceput sa se auda pe deasupra campului de flori. Dulcele vant de primavara adie usor printre crengutele copacilor. cea dintai randunica, venita de departe, taie albastrul cerului ca o sageata.

Primavara s-a intors din nou cu ce are ea mai frumos.

Farmecul copilăriei


A fi copil este un lucru minunat. A fi copil înseamnă a te juca de dimineaţa până seara, a fi fericit, fără a te lovi de problemele vieţii. Jocul de-a vaţea-ascunselea, jocurile cu mingea, jocul de-a prinselea, de-a baba-oarba, mersul la scăldat, mersul la săniuş, bătutul cu bulgării de zăpadă, sunt momente fericite din viaţa copiilor. Prieteniile pe care le legăm cu copii cu care jucăm aceste jocuri rămân uneori strâns legate peste ani. Aşteptarea sosirii lui Moş Crăciun, este un lucru emoţionant, atunci când copii îşi aşteaptă darurile. Sunt şi copii care deşi sunt copii, nu şi-au trăit copilăria, din cauza părinţilor sau din cauza stării lor financiare. Acesti copii muncesc de dimineaţa până seara fără a se juca, aşa cum o fac alţi copii, sau fără să-l aştepte pe Moş Crăciun. Deşi nu îşi traiesc copilăria, în sufletul lor există. Unii copii sunt fericiţi iar alţii nefericiţi, dar trebuie să ne bucurăm de copilarie, deoarece este o avere nepreţuită pe care o deţii în timpul copilăriei, iar după urma căreia rămân cele mai frumoase amintiri.

Excursia la munte


Este vacanţa de vară . Împreună cu familia am plercat în excursie la munte. Acolo ne-am întalnit cu mai multe familii cu copii şi am facut cunoştiinţa. Intr-o zi când soarele strălucea placut am plecat să ne jucăm pe malul unui râu care trecea prin faţa hotelului unde ne cazasem . hotelul avea amenajat un loc cu nisip si umbrele care imita foarte mult plaja de la mare. Ajunşi acolo noua cunoştiinţa Andreea întreabă:
- Vreti să ne jucăm ,,Şotron” ?
- Nu. Mai bine facem un concurs de construit : castele; fatrareţe si poduri, am zis eu.
- Si cu ce le construim?intreabă Andreea
-fiecare avem o galetuşă şi lopăţele ,raspund eu.
-Eu ma duc să mă joc acolo în apa spune fratele mai mic a lu Andreea.
Concursul a fost caştigat de Andreea si fiinca a început sa se întunece am plecat fiecare în camerele noastre de la hotel. A doua zi am plecat acasă.

Ce frumoasa a fost excursia la munte