Compuneri, portofolii, proiecte

Din lumea celor care nu cuvanta

Agatata de o crenguta, o frunza uscata, cu fata zbarcita gandea: "Iata ca au trecut peste mine si nesfarsitele ploi de toamna, zapezile grele si nemilosul crivat. Toate au navalit asupra mea cu furie, dar de creanga tot n-au putut sa ma desprinda! Sunt singura frunza de anul trecut care n-a fost infranta! Si frunza uscata, aruncand o privire spre pamant, rase multumita. Toate celelalte surate ce stateau pe aceeasi creanga cu mine, zac acum acolo, jos, amestecate in noroi. Numai eu nu am moarte! crivatul nu mai bate, zapada nu mai cade, de cine as putea sa ma mai tem acuma?
Cu fiecare zi ce trecea soarele devenea tot mai mangaietor, tot mai datator de viata, petice razlete de iarba cresteau, se uneau intr-un covor mare, care acoperea cu repeziciune fata pamantului.
Pasarelele scaldandu-se in baia razelor de soare, se intreceau sa slaveasca in cantecele lor trezirea la viata a naturii.
Intr-o zi, o vrabie se aseza pe creanga pe care statea frunza agatata.
- Ia te uita! Se mira ea. Cum de ai ramas aici?
- Am ramas, fiindca am vrut! raspunse frunza intepata. Pe mine n-a cutezat nimeni sa ma doboare.
- Asta vad si eu, i-o intoarse vrabia. Tot o sa te doboare cineva! spuse ea hotarata.
- Cine, ma rog?
- Primavara!
- Primavara? rase frunza. N-a putut Iarna cea apriga sa ma doboare si vrei sa ma tem de tinerica Primavara?
- Da, da! O sa vezi tu! spuse vrabia.
Peste cateva zile, intr-o dimineata, coaja crengii plesni si aparu un mugure mic.
- Dar tu, mititelule, cine esti?
- Eu sunt Primavara!
Frunza speriata, amintindu-si spusele vrabiei, se lua la cearta cu Primavara. Cearta a durat mai multe zile, dar frunza a fost doborata de Primavara. Pana la urma, s-a dovedit ca mugurul acela mic ascundea puterea noului anotimp.