Un gest impresionant
Este duminica. Pe o alee din parc locuieşte fostul coleg al meu, pe nume Mihai. Acesta,în urmă cu ceva timp, era un copil fericit, parintii lui erau doctori, iar el învăţa foarte bine.
Acum este foarte sărac, locuieşte în stradă, tot timpul are necazuri, deoarece parinţii lui au murit într-un accident de masina. Eu, aflându-mă la Andrei, cel mai bun prieten al meu, l-am întrebat ce mai face Mihai. Acesta mi-a răspuns că nici el nu mai ştie ce mai face Mihai, şi mi-a propus să îi facem o vizită. Eu am fost de acord şi astfel am pornit spre parc. Când am ajuns acolo, el ne-a zis:
- Salut prieteni, ce mai faceţi ?
Noi i-am răspuns:
-Bine, tu ?
- Cu banii stau cam prost, în rest bine.
Auzind asta, Andrei i-a dat o sumă mare de bani pe care o strânsese foarte greu, iar Mihai i-a mulţumit pentru efortul depus. Peste o lună, el a ajuns la un orfelinat de unde a fost înfiat de o familie bogată, iar acum suntem din nou colegi.
Cel mai mult m-a impresionat faptul că Mihai i-a dat suma de bani pe care o strânsese pentru a-şi lua o bicicleta.
Învăţătura pe care am tras-o, este ca atunci când ţi se cere ajutorul si poţi să ajuti, nu trebuie să refuzi.
Mă bucur că Mihai a revenit printre noi!
Un gest impresionant
Etichete: compunere, gest, impresionant, omenie
duminică, 24 ianuarie 2010