Compuneri, portofolii, proiecte

Magia padurii in plina toamna

Este o dupa-amiaza dezmierdata de vantul plapand de toamna. Ma plimb domol pe poteca impodobita de frunzele si nucile imbracate in camasi zdrentuite din care curge mustul amar. Stratul gros al frunzelor galben-maronii a reusit sa margineasca cararea. Padurea trista, aproape moarta, fiindca a ignorat verdele, este acum pustie. Singurii amici care i-au mai ramas sunt vantul si frigul.
Intru in padure si vad uimita cum pare totul o magie a locurilor tainice, a locurilor ce ar putea insemna o minunatie pentru multi dintre noi. Farmecul toamnei a schimbat totul in ceva nevazut, trecand de «foarte frumos» si ajungand la expresia «ceva ce n-a mai vazut pamantul». Nu a uitat de raul ce inca si-a mai pastrat limpezimea, covorul ce se intinde la nesfarsit al multicolorelor frunze si desigur de ceea ce o acopera, cerul, patat cu fum amestecat ce-a devenit gri.
Copacii sunt tristi fiindca le-au pierit multi frati, maroniul inchis fiind culoarea lor de baza. Fiecare lucru are o taina a sa ,una mai speciala ca alta, dar a potecii, sfarsitul potecii nu cred ca a fost gasit.
Poate nimic nu ar fi fost la fel fara strigatul cerbului infrigurat de batranul vant ce se crede domnitorul tuturor. Soarele palid printre ramurile nemiscate ne va mai lumina si inca atat. Ploaia palmuieste parca cu fiecare picatura tulpina copacilor , vantul ridica frunzele ude de la pamant, iar fulgerele, tunetele le sperie si mai mult pe putinele vietuitoare.Ceata zglobie ii joaca feste intreii paduri. Greierii pe aripi pudrati cu bruma sunt tristi acum ca vor rabda, din nou o iarna intreaga, de foame.
Racoarea serii se lasa incet, iar noaptea isi asterne perdeaua peste pamantul mohorat. Imi deschid umbrela si cu pasi marunti, dar grabiti, ma indrept spre casa.