Compuneri, portofolii, proiecte

Noapte magica de iarna


Iarna... o zana rece, Craiasa Alba care isi cerne micile cristale argintii peste tot a sosit! A pus stapanire pe cer si pe pamant.
Luna, policandrul de cristal al cerului, parea spanzurata in inaltul cerului de unde lumina ca o faclie eterna peste satul inecat in oceanul de omat.
Muntii sub lumina palida a lunii par cristale marete incremenite intr-o nemiscare de veacuri. Crestele lor ating cerul cenusiu si inghetat. Brazii maiestuosi isi infingeau acele pline de promoroaca, stralucind in razele astrului selenar.
Satul scaldat de valurile spumegande ale oceanului de omat si de lumina lunii parea trist, singuratic fara nici un om care sa-l bucure. Singura prezenta uman este fumul cenusiu care ise din cosurile caselor si se inalta, ca o fantasma, la cer unde sub vantul aprig par fiinte care striga dupa ajutor. Scot sunete infricosatoare, gem, suspina, plang... sunt suntele pe care nimeni nu vrea sa le auda.
Gerul isi face simtita prezenta prin sunete asurzitoare si parca imbolnaveste natura inghetand-o, omorand-o...
Din cerul trist ca natura piere, se desprinde cate o lacrima incet si coboara pe pamant sub forma unui fulg de nea. Simtind ca sfarsitul se aproprie cerul izbucneste in lacrimi iar oceanul de nea se umple din nou.
Ce drama, ce chin pentru natura, dar si pentru oameni cand la stapanire vine Craiasa Alba...