Copilaria


Copilaria

E greu sa vorbesc despre copilarie, pentru ca ma simt inca intr-o lume pe care nu vreau sa o parasesc.
Mi e teama sa cresc; nu pentru ca n-as putea sa raspund altor cerinte conforme vârstei mele, ci pentru ca mie draga copilaria... “prima” copilarie!
Pentru mine va fi mereu vie, caci copilaria inseamna cercei din cirese coapte si mustati de magiun… si genunchi jupuiti… si catarat in copaci si castele de nisip… si… si…
Ar fi ideal sa pot inchide copilaria intr-o vitrina cu papusi frumoase si masinute, s-o privesc in fiecare zi si chiar s-o deschid, macar din când in când, atunci când dorul de vârsta inocenta ma copleseste.
Copilaria inseamna un timp sacru, un spatiu in care te simti ocrotit de caldura zâmbetului matern sau de mâna puternica a tatalui, departe de orice rautate, de meschinarie si de orgolii desarte.
Este vârsta curiozitatii ce te indeamna sa pui aceeasi intrebare, chinuitoare uneori pentru parinti si bunici: de ce? pentru ce?
E timpul imaginatiei neinfrânate, inca, de masura si ratiune, caci intr o zi poti fi Alba-ca-Zapada sau Fat-frumos, in alta zi, capitanul Blood sau frumoasa Arabella; intr o zi poti lupta cu inamicii ostasi din plumb si plastic ca un veritabil muschetar sau poti dansa la bal, precum Cenusareasa cu frumosul print curtenitor.
Daca te saturi de lumea povestilor batrâne si intelepte, te poti duce in lumea serialelor stiintifico fantastice, sa calatoresti printre stele, sa cunosti martieni sau orice extraterestru, sa fii la pupitrul de comanda al unei navete cosmice sau doctorita priceputa in salvarea tuturor celor atacati de forte necunoscute, in strafundul oceanului.
Mi-e teama sa cresc, pentru ca nu stiu daca am sa mai am timp sa zabovesc in lumea fericita a copilariei, pe care o doresc minunata pentru toti copiii planetei; nu vreau sa mi imaginez copiii bolnavi sau flamânzi, nevoiti sa fure sau sa cerseasca, altfel spus copii fara copilarie.
Traiesc in speranta ca nu voi uita ce mi au spus parintii despre bine si rau, despre minciuna si adevar, despre egoism si altruism.
Nu vreau sa-mi uit copilaria, nici s o arunc ca pe un lucru ce nu mi mai este folositor, s o parasesc intr un ungher al inimii sau intr o frântura de memorie…
Mi-e teama, totusi, sa cresc… pentru ca nu vreau sa-i uit pe indragitii eroi copii ai cartilor ce mi au fascinat copilaria: pe Nica a lui stefan a Petrei Ciubotarul, pe Darie, copilul sarac si infirm, pe Nicolae Moromete amarât de Bisisica si citind pe furis, pe Niculaes, copilul palid si maruntel, oftând ca un om mare, maturizat inainte de vreme; vreau sa mai colind lumea cu Tom Sawyer sau Remi sau sa poposesc in “dumbrava minunata” cu Lizuca.
Mie teama, totusi, sa cresc!