Compuneri, portofolii, proiecte

LEGENDA CELOR PATRU ANOTIMPURI


Demult, lumea nu era aşa cum o ştim noi azi. Oamenii erau simpli şi se mulţumeau cu ceea ce aveau. Nu ştiau ce este frigul, căldura, ninsoarea sau ploaia. Pentru ei, totul era la fel în fiecare zi. În schimb, zilele de sărbătoare erau deosebite.
Se apropia Crăciunul, ziua în care totul din jur părea cuprins de vrajă, iar oamenii deveneau parcă şi mai buni.
Toţi se pregăteau de sărbătoare: împodobeau bradul cu diferite ornamente strălucitoare, cumpărau lumânări şi făceau sarmale şi cozonaci. Chiar şi cei săraci îşi strânseseră câte ceva din puţinul lor pentru ca în noaptea Ajunului să aibă o masă mai bogată.
Pe masa unei familii sărace, dar foarte credincioase, se aflau doi cozonaci şi patru lumânări aşezate una lângă alta, fiecare pusă într-un pahar de sticlă. Lumânările le primiseră în după-amiaza aceea de la o femeie necunoscută, în timp ce se întorceau acasă după o zi istovitoare de muncă.
Ele erau de o frumuseţe rară. Pe prima lumânare era desenat un peisaj frumos cu un stol de vrăbii zgribulite şi, în zăpada rece, se vedea, firav, un ghiocel. Soarele era palid.
Pe cea de-a doua lumânare era desenat un peisaj în care iarba era verde şi fragedă, florile erau înflorite şi soarele strălucea cu putere. Pe cea de-a treia lumânare erau desenaţi nori negri şi frunze de diferite culori legănându-se în vânt. Pe cea de-a patra lumânare era un peisaj frumos unde totul era alb, soarele nu se vedea de nori, iar copacii parcă erau acoperiţi cu zahăr.
Lumânările erau atât de frumoase încât cei care stăteau la masă - doi soţi şi cei trei copii ai lor - le priveau cu uimire. Ar fi dorit să le păstreze pentru totdeauna, dar, de asemenea, vroiau să aibă în casa lor lumină în acea noapte de Crăciun.
Mâncară cozonacii în linişte în timp ce lumânările se topeau.
Noaptea, când toţi dormeau, a intrat pe fereastră un băiat drăguţ, îmbrăcat în alb, cu părul blond şi creţ şi cu nişte aripi făcute parcă din catifea: era un înger! El s-a îndreptat spre lumânări.
Dimineaţa când s-au trezit, toţi membrii familiei au rămas muţi de uimire : lumânările erau tot întregi şi pe ele apăruseră nişte inscripţii. Pe prima lumânare era scris cu verde PRIMĂVARA, pe cea de-a doua era scris cu auriu VARA, pe a treia ,cu maro -TOAMNA, iar pe ultima scria cu alb IARNA.
Copiii erau în culmea fericirii. Nimeni nu-şi putea explica o asemenea minune!
Deodată, îngerul care fusese noaptea trecută în casă apăru din nou. Casa se lumină. El făcu un semn şi lumânările dispărură. Apoi îngerul se făcu nevăzut.
Fetiţa cea mică fugi plângând după el dar, când deschise uşa casei, curtea sărăcăcioasă fu înlocuită de un peisaj de vis: era identic cu cel de pe a patra lumânare : IARNA. Deşi era frig, nimeni nu-l simţea pentru că frumuseţea iernii era neasemuită. Zăpada sclipea de parcă era presărată cu diamante şi din cer cădeau neîntrerupt fluturi albi dansând.
Peste trei luni apăru şi peisajul de pe prima lumânare: ghiocelul firav răsări din zăpadă, soarele prinse să strălucească şi ici-colo apărură smocuri de iarbă.
Peste alte trei luni apăru peisajul de pe a treia lumânare – toamna ruginie. Frunzele copacilor aveau diferite culori şi, desprinzându-se de crengi, pluteau legănându-se spre pământ.
Oamenii aflară povestea lumânărilor şi începură să iubească aceste schimbări, pentru că de fiecare dată se întâmpla ceva nou în natură.
Şi, pentru că de atunci au fost nelipsite, oamenii le-au numit anotimpuri, bucurându-se an de an de aceste schimbări miraculoase.