Compuneri, portofolii, proiecte

Domnul Trandafir
de Mihail Sadoveanu

Povestirea evidenţiază sentimentul sriitorului faţă de cel care odinioară i-a deschis cheia cititului.
Între titlul povestirii şi cuvântul "un om " din final se stabileşte o legătură puternică care sugerează pe de o parte admiraţia scriitorului faţă de dascălul de odinioară, dar şi respectul deosebit faţă de acesta.
Prin evocare scriitorul reconstitue chipul îndepărtat care i-a îndrumat anii copilăriei "Domnul Trandafir". Inclusă în volumul "Umbre" întreaga povestire este plină de nostalgia scriitorului faţă de locurile unde odinioară se juca în apele Siretului ridicând "curcubee de stropi" sau în întinsele zăvoaie "de sălcii cenuşii" în care pătrundeau cu frică de bursuci.
Amintirile trezesc fiorul emoţiilor de odinioară retrăite de scriitor cu ocazia revederii "târguşorului nostru cel vechi".
Ceea ce atrage atenţia scriitorului este locul unde "odată era şcoala".
Prin amintire este evocat momentul pătrunderii în curtea şcolii ţinut de mână de către tatăl său, dominat fiind de teamă şi bucurie. Imaginea părului din care "domnul" le dăruia "câte două la începutul fiecărei vacanţe" se alătură într-un tablou plin de farmec altor detalii care ţin de viaţa de şcolar şi de momentele de recreaţie petrecute alături de învăţătorul său, curtea şcolii în care înălţau uriaşii oameni de zapadă. Aceste amintiri răscolesc sufletul scriitorului iar duioşia sa este îndreptată asupra chipului dascălului.
Descrierea este directă, prin enumeraţie, cuvintele adunându-se într-un portret fizic sugestiv: ”Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini". Portretul este dominat de bunătatea dascălului izvorâtă din marea dăruire a profesiei sale. Dominantă rămâne iubirea de copii şi toate celelalte manifestări care întregesc chipul dascălului, decurg din acest sentiment de mare nobleţe: dragostea dascălului faţă de copiii din jurul lui.
Cu multă mândrie vorbeşte Sadoveanu de cel care le citea din poveştile lui Creangă, cel care îi învaţă să recite poezii patriotice şi cel care în momentele de mare supărare nu reuşea decât să privească cu mare asprime pe cel neascultător.
Portretul este întregit prin prezentarea unei întâmplări din anii de sfârşit a meseriei de dascăl. Într-una din zile, domnul Trandafir, primeşte vizita a doi străini ce doresc să asiste la desfăşurarea unei lecţii. Prins cu treburile şcolii ("priveghea la descărcarea unui car cu fân") el acceptă această invitaţie. Lecţia ţinută de domnul Trandafir impresionează pe cei doi străini, care erau ministrul învăţământului şi un inspector şcolar. Aceasta i-a fost confirmată mai târziu de la primărie. Domnului Trandafir nu-i venea să creadă că ministrul învăţământului venise acolo în sărăcia lor. Partea finală adaugă un nou accent al iubirii scriitorului faţă de dascălul său prin dezvăluirea unor întâmplări din viaţa lor de şcolari. Într-o zi aflaseră că domnul lor ar putea să plece în altă localitate. Plânsul copiilor cauzat de durerea despărţirii este sugestiv pentru dragostea lor faţă de dascăl şi pentru că nu pot trăi fără domnul lor hotărâră să-l însotească, ceea ce nu va avea loc căci domnul lor "a rămas pe pământul nostru şi în pământul nostru l-au şi îngropat . Ultimile cuvinte exprimă întreaga recunoştinţă a scriitorului faţă de cel care i-a dezvăluit lumea şi în semn de mare admiraţie scriitorul foloseşte un singur cuvânt "în locul acela odată a trăit un om..." . Punctele de suspensie sugerează alături de cuvântul "om" recunoştinţa, admiraţia faţă de dascălul său. Poezia prozei lui Sadoveanu, ca în întreaga operã, reiese nu numai din sentimentele exprimate, ci ºi din vocabularul folosit, simplu, presãrat cu regionalisme. Arhaismele dau notã de imagine îndepãrtatã a întâmplãrii prezentate. Dialogul se alãturã naraþiunii ºi descrierii în realizarea portretului domnului Trandafir. Ca în întreaga sa operã Sadoveanu realizeazã o notã de autenticitate, iar lirismul prozei sale este dat de prezenþa persoanei întâi în cadrul povestirii ("m-am întors" , "ne scăldam" , "domnul nostru" ). Povestea se alãturã prozei lui Sadoveanu completând imaginea scrierilor marelui povestitor.