Compuneri, portofolii, proiecte

Un vis de neuitat...

După ziua foarte lungă si obositoare pe care am avut-o, nici măcar cinci minute nu mi-au trebuit pentru a adormi bustean în patul moale la care am visat aproape toată ziua.
Mrejele noptii m-au fermecat si m-au purtat pe un drum care părea că nu se mai termina. Deodată, ca prin minune, m-am trezit pe o plajă pustie, total înconjurat de ape. Părea a fi o insulă, dar nu pricepeam ce căutam eu acolo. Eram total năucit. Am început prin a cerceta zona. Păseam cu o oarecare retinere întrucât nu m-am dezmeticit încă. Stăteam în fata unor palmieri uriasi, în spatele cărora se întindea o vegetatie densă. Prin minte îmi treceau tot felul de lucruri. Ce trebuie oare să fac pentru a scăpa din locul acesta? Nu puteam cere ajutorul nimănui. Eram singur, nu aveam cu cine să vorbesc. Trebuie să mă descurc cumva, altfel voi muri de foame si mai ales de sete. Asadar, am pornit către inima insulei cu speranta găsirii unui loc până când cineva mă va salva. Nisipul era fierbinte; soarele strălucea puternic; eu vroiam doar să mă adăpostesc undeva la umbră. Astfel m-am sprijinit cu spatele de un palmier. Am stat acolo aproximativ jumătate de oră, gândindu-mă la ce mi s-a întâmplat.În sufletul meu se contopeau mai multe sentimente. Simteam teamă, nesigurantă, dar spiritul de aventură, curajul si adrenalina dominau.
Mai târziu începea să-mi fie sete, deci trebuia să pornesc din loc. M-a cam încetinit vegetatia abundentă. Dacă as fi avut măcar o persoană alături de mine cu care să vorbesc, să împart păreri, care să mă ajute, să mă impulsioneze cumva. Dar asa trebuia să mă descurc singur si oricât de disperat as fi fost, trebuia să rămân calm. După ce am mai mers vreo trei sute de metri m-am oprit brusc. În fata mea se asterne un mic izvor care-mi astâmpără setea doborâtoare. Probabil acesta e locul ideal de care am nevoie. Mă asez la umbra unor bătrâni copaci, asteptând ca cineva să mă scoată din acest loc. S-a înserat si încă n-am dat de urma civilizatiei. A doua zi eram complet ametit. Credeam că am scăpat din acel loc atât de îngrozitor, dar nu. Începeam să vorbesc singur, tocmai din nevoia absolută de a comunica cu cineva.
Începeam să aud diferite voci. Era groaznic. Obosit, dezorientat, nu mai stiam pe unde să apuc. Vroiam doar să scap de acest chin. Vroiam să ajung printre oameni.
Deodată mirosul îmbietor al pâinii de casă abia scoasă din cuptor mă trezeste la realitatea pe care o căutam disperat. Totul a fost doar un vis, sau mai bine zis un cosmar, din care m-am trezit bucuros si dornic de comunicare, un lucru absolut vital. Totodată am învătat că singurătatea si lipsa comunicării te pot aduce în pragul disperării.