Compuneri, portofolii, proiecte

Femeia! Poate singura fiinţă de pe acest pământ omagiată în toate formele de artă şi cultură. Femeia! Elementul ce s-a ştiut face simţit oriunde, oricând şi cu toate ipostazele şi feţele ei. A fost slăvită în poezie, cântată în ode, reprodusă în picturi sau sculpturi, şi-a pus, de multe ori, amprenta asupra istoriei. A fost amintită în fiecare etapă a vieţii sale: fată, iubită, amantă, soţie, mamă; i s-au prezentat calităţile şi defectele, punctele tari şi punctele slabe, poate şi pentru că „nimic nu ţine loc de femeie. De aceea au un preţ atât de mare.” (Victor Duţă).
Femeia este celula fiecărei creaţii, în jurul ei se învârtesc scenariile vieţii, reale sau închipuite. Foarte mulţi scriitori şi-au spus punctul de vedere în privinţa femeii. Unii au văzut în ea un element bun al societăţii, alţii, dimpotrivă, au considerat-o cauza tuturor relelor, poate şi pentru că „femeia e mereu schimbătoare şi nestatornică” (Vergiliu) şi „este începutul tuturor păcatelor” (Liviu Rebreanu).
Extrem de discutată a fost şi este frumuseţea femeii, atât cea fizică, cât şi cea morală. „Cu un surâs femeia cucereşte un oraş şi cu încă unul un regat” (proverb chinezesc). „Nu există păcat mai mare pentru o femeie, decât să nu se nască frumoasă” (Anatole France), fapt ce îi închide, de cele mai multe ori, toate uşile. Prima impresia este importantă, iar dacă femeia nu este plăcută ochiului, în cele mai multe cazuri, nu mai are posibilitate să demonstreze că are un suflet bun sau că deţine o inteligenţă deosebită.
Avantajul timpurilor noastre este că femeile au mai multe posibilităţi să ascundă sau să corecteze greşelile naturii, au o deschidere mai mare spre informaţie şi, pentru că „mintea unei femei lucrează altfel decât aceea a unui bărbat” (James Clavel), au învăţat că „femeie nu te naşti, ci devii” (Simone de Beauvoir).
Le-au oferit bărbaţilor momente sublime sau subiecte de gândire, ori i-au făcut să exclame: „Slăbiciune, numele tău este femeie!” (William Shakespeare). Femeia a invitat întotdeauna bărbaţii să „ o privească aşa cum vrea ea” (Mircea Eliade), nu a arătat niciodată ceea ce nu a vrut să se vadă, s-a comportat în preajma bărbaţilor de multe ori aşa cum credea ea că ar vrea ei să se poarte, „a depins în ceea ce priveşte moravurile ei de acel pe care îl iubeşte” (André Maurois). Toate aceste comportamente nu au fost înţelese sau agreate întotdeauna de către bărbaţi, dar „să nu uităm că femeia l-a scos pe Adam din Rai” (Victor Duţă), dovedind faptul că are o voinţă pronunţată şi demonstrată, dar şi o putere foarte mare asupra bărbatului, „că are darul de a-l face fericit şi, fără să-şi dea seama, prin caracterul ei imposibil, reuşeşte să distrugă totul” (Alberto Moravia).
„Femeia e ca o mâţă; se lipeşte de cine o mângâie” (Mihail Solohov), iar „trupul ei – o vioară, pe care, ca să o faci să vibreze, trebuie să fii mare artist” (J. D. Salinger).
Chiar dacă bărbaţii au considerat că „în preajma femeilor trebuie folosite cuvinte respectuoase şi gesturi indecente” ( Tristan Bernard), că „din zece femei frumoase , cel puţin nouă sunt stricate „ (Honoré de Balzac), paradoxal, „nimeni nu a făcut pasiuni pentru o femeie cuminte” (Victor Duţă), iar în ochii lor „femeia cu un singur iubit e un înger, cea cu doi e un monstru, iar cea cu trei e o femeie oarecare” (Victor Hugo).
Pasiunile mistuitoare au avut la bază o iubire la fel de înflăcărată. „Iubirea! Aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să se urce până la el” (Michelangelo Buonarotti). „Femeile, măritându-se, câştigă libertatea pe care o pierd bărbaţii însurându-se” ( Victor Eftimiu).
În spatele fiecărui om mare s-a găsit o femeie deosebită, ce a ştiut să îşi aducă aportul la binele familiei, a celor din jur şi a bărbatului său. Au fost foarte multe femei ce şi-au influenţat bărbaţii în luarea deciziilor, aşa cum a fost, de exemplu, Josefina pentru Napoleon, şi, dacă nu vor „să iasă liniştea pe fereastră, când intră femeia pe uşă” (Romain Rolland), bărbaţii au învaţat, din experinţa lor sau a altora, să-şi „ia o soţie potrivită” (Quintilian) şi să nu uite că „se poate păzi un sac cu purici, o turmă de iepuri, dar o femeie nu” (proverb românesc).
Chiar dacă i-a orbit iubirea, ei trebuie să fie atenţi la femeile pe care le vor ca soţii, să le analizeze bine înainte de a face pasul hotărâtor, „să privească mama şi apoi să se însoare cu fiica” (proverb arab), pentru că „toată educaţia depinde de mamă” (Aristotel).
„Societatea femeilor este elementul în care se dezvoltă distincţia socială” ( J. W. Goethe) şi „două puteri sunt în lume mai mari decât toate: Dumnezeu în cer şi mama pe pământ. Un om este aşa cum vrea Dumnezeu şi cum îl creşte mama care l-a făcut” (G. G. Lovinescu).
Şi pentru că „Dumnezeu nu poate fi peste tot, El le-a făcut pe mame” (proverb arab), care au devenit „numele lui Dumnezeu din sufletul şi de pe buzele copiilor mici” (W. M. Thackeray).
Aportul mamei în dezvoltarea fizică, morală şi intelectuală a copilului a fost de necontestat din cele mai vechi timpuri. Ea este cea care, direct sau indirect, conştient sau inconştient, influenţează viitorul pruncului, „tot ceea ce este sau tot ceea ce speră să fie într-o zi acesta, datorându-i-se mamei” ( Abraham Lincoln). „Mama este geniul copilului” (Hegel), este modelul lui în viaţă.
„Inima de mamă este cea mai mare minune a lumii” (Victor Duţă) şi cele mai neînchipuite lucruri pot fi realizate dacă o mamă îşi pune în gând ceva pentru copiii săi. Vai şi amar de cel care ameninţă siguranţa, liniştea sau sănătatea copiilor ei! Este capabilă să doboare munţii cu mâinile goale sau „cu un singur fir din părul său să lege un elefant” (proverb japonez).

Femeia! Muza pierdută a unora şi regăsită a altora!
Femeia! A fost, este şi va fi privită întotdeauna ca o busolă după care se ghidează societatea, pentru că „toate popoarele civilizate au respectat femeia” (J. J. Rousseau).