Compuneri, portofolii, proiecte

Iarna


Vasile Alecsandri s-a nascut la 14 iunie 1818 in orasul Bacau.
A studiat in tara si in strainatate, la Paris(in august e trimis de catre tatal sau la studii in Franta, in compania mai multor fii de boieri, printre care viitorul domn, sub care se va infaptui unirea principatelor romane, Moldova si Tara Romaneasca, Alexandru Ioan Cuza. A calatorit mult si a desfasurat o extrem de bogata activitate literara, politica si diplomatica, pusa, in intregime, in sprijinul propasirii poporului roman.
S-a stins din viata la 22 august 1890.
Poezia Iarna face parte din ciclul de poezii Pasteluri. Poezia Iarna, una dintre cele mai frumoase din cate a scris ”bardul de la Mircesti”.
Titlul acestei poezii este simplu. Discursul poetic incepe brusc, de parca s-ar deschide o fereastra:
“Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada,
Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada”…
Asadar, deschizand fereastra poeziei, ochii ne sunt solicitati de imagini care ne impresioneaza. Natura acestor imagini este vizuala, in primul rand, dar si de miscare.
Ne aflam deci in fata unui grandios spectacol al fortelor naturii: ”cumplita iarna”, furioasa parca, dezlantuita, “cerne” ca dintr-o sita uriasa, asupra lumii adevarati nori de zapada, care, invartejiti devin “lungi troiene calatoare”.
Dupa spectacolul maret si coplesitor totodata, din primele doua versuri, apare o imagine tandra:
“Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi,
Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.”
Si spectacolul alb continua, tabloul se intregeste.
Ca sa realizeze sugestia unei continuari insistente a unui fenomen, ce parca nu se mai sfarseste, poetul se foloseste de data aceasta de un alt procedeu artistic si anume de o repetitie:
“Ziua ninge,noaptea ninge, dimineata ninge iara”
In versurile:
“Soarele rotund si palid se prevede printre norii
Ca un vis de tinerete printre anii trecatori” sugereaza monotonia poetului.
Urmatoarea strofa a pastelului IARNA, revenind la descriere,realizeaza o generalizare a tabloului, impunand culoarea alba, care stapaneste acum intregul orizont:
“Tot e alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare,
Ca fantasme albe plopii insirati se perd in zare,
Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum,
Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum”.
Fire optimista, solara, Alecsandri nu suporta o astfel de coplesire, astfel ca ultima strofa a pastelului deseneaza o revenire la viata, la increderea in luminile si frumusetile ei:
“Dar ninsoarea inceteaza, norii fug, doritul soare
Straluceste si dismiarda oceanul de ninsoare”.